Doru POPOVICI

Iar sunt în contratimp: scriu despre ceva care urmează să se dispute peste câteva ore, iar când dumneavoastră veţi citi rubrica, rezultatul va fi ştiut de mult timp şi comentat deja probabil până la epuizare. În consecinţă, n-am să fac speculaţii pe tema rezultatului, ci o să încerc să analizez puţintel situaţia generală în care se află echipa României. Încep cu mizeria aia de turneu „de pregătire” de acum vreo lună, la care au fost chemaţi toţi împiedicaţii lumii şi puşi să întâlnească o altă echipă naţională dintr-o ţară unde fotbalul încă nu s-a inventat, precum şi un loc 4 (sau 7, 8, n-are importanţă) dintr-un campionat cu doar două echipe omologate, restul fiind doar ca să aibă astea două cu cine face scor.

Faptul că România n-a jucat nimic în cele două meciuri a confirmat ideea că selecţionaţii erau nişte băieţi care aveau ţelul doar de a justifica salariul (nesimţit) al selecţionerului, precum şi de-i ajuta pe Naşu’ şi restul bandei să cheltuiască nişte bani din conturile FRF. În mod logic, mai nimeni dintre mulţii Nimeni prezenţi atunci în Antalya n-are ce căuta la Naţională atunci când e vorba chiar de fotbal. Iar meciul cu Uruguay, de la o vreme redevenită o forţă în fotbalul mondial, ar fi un prilej aproape nesperat de a relansa România pe o traiectorie ascendentă. Ceea ce pare a fi priceput până şi Piţurcă, pe care l-am auzit vorbind pentru prima oară în viaţa-i de selecţioner puţin altfel decât de obicei.

De unde ne mâncaseră sănătatea cu „lipsa unui obiectiv”, el şi Naşu’ ţinând-o tare p-aia cu calificarea la următorul European (2016, adică), acum a mugit Piţurcă ceva despre „ultima şansă a lui Mutu de a prinde un turneu final”. Ceea ce sună, zic eu, aproape normal. În sensul ăsta, încredinţarea banderolei de căpitan chiar lui Mutu este logică. Dacă nu el, atunci cine!? Pe lângă Mutu, mai sunt destui cei care ar dori să li se cânte imnul la un turneu final, iar unii chiar că ar merita: Goian, Marica, Raţ. Poate încă vreo doi-trei. Hai, şi Bănel. Pentru ca ei să trăiască această bucurie rarisimă, ar trebui ca pe lângă ei să li se facă loc şi altora decât abonaţilor la un loc în echipă, exemplul mereu la îndemână fiind Săgeată, pe care nici să-l porecleşti aşa nu poţi. Ca să ajungă acolo, de undeva trebuie început. Şi ce prilej mai bun ar fi decât un meci contra lui Forlan şi Cavani. O victorie contra Uruguay ar însemna doza de tonus de care au nevoie pentru viitoarea campanie. Doamne ajută!