Gabriel MANȚĂ

Noua lege pentru combaterea violenţei pe stadioane asigură puşcăria pentru vinovaţi, în schimb aceiaşi sunt doar amendaţi dacă se defulează în stradă. Peluzării cu cagule şi fulare legate peste gură au confiscat protestul celor care chiar aveau de ce să se manifeste. Pe acoperişul unei gherete din faţa Arhitecturii se urcaseră nişte tineri, unii agitau steaguri tricolore, asezonate cu scandări de bine, dar unul mort de beat era să cadă de acolo în capul celor de dedesupt. L-a înhăţat de guler altul mai treaz şi l-a aşezat în fund. Indivizi de genul ăstora chiar aveau ceva de împărţit cu jandarmii, a fost ca o mană cerească pentru ei. Ca participant la evenimentele din Piaţa Universităţii, alea din 1990, vă pot spune că pentru a-i decredibiliza pe cei cu adevărat reprezentativi nu mai este nevoie de diversionişti. Între timp cultul violenţei a ajuns o a doua natură a omului recent, iar acesta se va manifesta în consecinţă de câte ori se va ivi prilejul. Inclusiv la bucurie, când se sărbătoreşte titlul mondial, de exemplu, să ne amintim că s-a lăsat cu ceva devastări anul trecut în Spania. Fără violenţă? Este o scandare romantică. Şi nici nu poţi fi sigur că ăla de-o răcneşte n-are o bucată din caldarâm în gluga de la hanorac.
Iar spectacolul lumii este completat de spectacolul oferit de cei care ar trebui s-o oglindească. O deşteaptă care înainte de a intra în direct îşi dregea vocea grohăind, la propriu, îi făcea tâmpiţi pe jandarmi, în timp ce alta, la concurenţă, îi implora isteric să nu tragă în oameni! Din toată această mizerie nu putea lipsi nici ăl de l-am trimis să ne reprezinte în Parlamentul European, care a expectorat că n-ar trebui să protestăm pentru un arab! Atât a înţeles ăsta care ar trebui să muncească pentru români la Bruxelles, iar el e întâiul chiulangiu dintre toţi parlamentarii. Dar poate e mai bine aşa, să-l ţinem la telefon non-stop, să nici nu dea pe-acolo. Ivanovici, Samuilă, sunteţi de fapt salvatorii naţiei!