Gabriel MANȚĂ

Mircea Lucescu a fost băgat în gura lumii de prietenul Ioaniţoaia, care i-a făcut un pustiu de bine transformând în titlu de ziar o îndoială mărturisită pe un pat de spital. Odată amuşinat sângele, unul de la Adevărul a pus şi el de un titlu în care alătura numele Lucescu de cuvântul nesimţire. Chipurile, se lega de faptul că Lucescu n-ar fi trebuit să facă acea “declaraţie”, plus alte prostii din capul său. I s-a deschis ochiul necruţător şi sfinxului CTP, care l-a ironizat şi el pe Lucescu, dar fără a fi prea original, lista sa părând un conspect al glumiţelor de pe bloguri.
Trebuie să vă spun, ca zilnic participant al traficului din Bucureşti, că mulţi dintre “procurorii de hârtie” au cam deraiat. Nu şi-ar mişca fundul din fotoliu pentru o minimă documentare. Întâmplător, deşi chiar nu e întâmplător, cunosc zona în care s-a întâmplat accidentul. Ei bine, vă pot spune că măcar prima dintre greşelile imputate lui Lucescu nu există. Pentru că nu există linia continuă invocată. Şi era logic să nu existe, iată de ce… Intersecţia anterioară este una aglomerată, astfel că din direcţia din care venea Lucescu este interzis virajul la stânga. Cum la stânga este principalul bulevard din cartierul Militari, adică ieşirea pe Bucureşti-Piteşti, cei mulţi care au drum încolo sunt obligaţi să traverseze intersecţia spre înainte, dar apoi, la oarecare distanţă de refugiu, întorc peste liniile de tramvai pentru a putea face ulterior dreapta, spre autostradă. Asta este doar o justificare raţională, dar până la urmă se poate vedea cu ochiul liber că NU există marcaj de linie continuă, aşa cum exită în alte părţi, pe Şoseaua Ştefan cel Mare, de exemplu. E drept, se mai văd nişte linii galbene de marcaj provizoriu, rămase de pe vremea când se lucra la podul Basarab, dar astea sunt cu totul altceva. Atunci, dacă virajul la stânga era permis, care sunt greşelile pe care le-a comis sau ar fi putut să le comită Lucescu? Păi în primul rând, să fi făcut manevra fără să se asigure, adică să vireze brusc în faţa tramvaiului. Asta nu s-a întâmplat, fiindcă vatmanul n-ar fi avut vreme să acţioneze toate cele trei sisteme de frânare, iar şoferiţa de pe sens contrar n-ar fi avut timp să oprească, pentru a-l lăsa să treacă. Deci greşeala şoferului Lucescu a fost că, deşi a văzut că vine tramvaiul, a crezut fie că are timp să treacă prin faţa lui, fie că tramvaiul va putea opri în condiţii de siguranţă. “Să mă ierte Dumnezeu, dar parcă a vrut să dea peste mine”, aşa cum îl citează Ioaniţoaia, denotă în primul rând nepriceperea sa, nu nesimţirea. Probabil de la distanţa respectivă maşina lui sau oricare alta decentă ar fi avut suficient timp să frâneze, poate chiar şi tramvaiul, dar în condiţii normale. Căci au fost doi parametri care au favorizat accidentul! În ziua în care scriu aceste rânduri, adică marţi, am trecut pe acolo. La câteva zeci de metri de intersecţia de care v-am vorbit urmează pantă. Deci suficient timp să prinzi ceva viteză şi apoi să laşi maşina să meargă la vale, eu ajungând pe la 80 plus, în ton cu ceilalţi participanţi la trafic. Păi atunci şi tramvaiul ăla trebuie să fi avut vreo 60 (km/h), suficient cât să crească spaţiul de frânare, ţinând cont şi de masa sa. Celălalt factor agravant a fost ploaia, care a căzut toată ziua de vineri în Bucureşti. Sunt convins că ancheta poliţiei va confirma comunicatul RATB, cum că vatmanul a acţionat sistemele de frânare, dar, ca fapt divers, e plauzibil ca unii vatmani să nu menajeze maşinile care le ocupă linia. Mi s-a relatat un incident în condiţii de trafic intens, mai mult se stătea decât se mergea, cu şir lung de maşini pe linia de tramvai, ultima dintre ele alegându-se din senin cu stopul spart.
Una peste alta, noi, cei din presă, trebuie să-i fim recunoscători lui Ioaniţoaia că ne-a dat de mâncare un subiect care ar fi trebuit să rămână în salon dacă era băiat salon, drept pentru care îi adresăm scandarea din titlu.