Doru POPOVICI

Evident că la ora la care scriu, nu am de unde şti cine a câştigat „Balonul de aur”, trofeul care-l încununează la început de an pe cel mai bun fotbalist din lume în anul precedent. Cum însă lucrurile sunt evidente, nu are cum să fie altul decât Lionel Messi, a cărui supremaţie în plan individual se îmbină fericit cu aceea a Barcelonei la nivel de club, cel de-al doilea trofeu al lui Leo fiind obţinut pentru al treilea an în care Barcelona a fost indiscutabil echipa cea mai bună a lumii. Totuşi, cum nimic nu este veşnic, iată că nici Barca nu mai e ce-a fost, încheind anul 2011 în postura de urmăritoare a liderului, Real Madrid. Dincolo de bucuria mea de fan devotat al Real-ului, se impune constatarea că la Barcelona ceva a început să scârţâie. Aşa cum am mai spus, chiar dacă lotul s-a întărit (Cesc Fabregas e o achiziţie excepţională), în jocul echipei mie mi se pare că a intervenit o doză consistentă de plictis, de blazare. Nu celelalte echipe (mai puţin Real, care are altă abordare, în sensul că încearcă să-şi impună jocul său care e cu totul diferit de al Barcelonei, fără să caute neapărat antidotul la ceea ce face Barca) au meritul de a-i fi „citit” tactica lui Pep, nici vorbă de aşa ceva, ci pur şi simplu jucătorii nu mai arată bucuria aia nebună de a învârti „obiectul” până la năucirea adversarilor. Faptul că s-au împiedicat unde şi când nu se aştepta nimeni, inclusiv alaltăieri, cu vecinii de cartier, Espanyol, probează asta cu vârf şi îndesat. Nici măcar Messi, care altădată era de neoprit, nu mai nimereşte poarta, chiar din toate loviturile libere, ba nici măcar din penalty, dacă vă amintiţi. Are în continuare momente sclipitoare, dar vădit mai rare decât în anii precedenţi. Indiscutabil, trofeul îi revine pe merit şi anul acesta, dar ceva mă face să cred că previziunea nu ştiu cărui oficial care spune că Messi va spulbera toate recordurile, câştigând (fix!) şapte „Baloane de aur” e niţel hazardată. Sunt convins că-l mai poate câştiga o dată, poate nu în 2012, ci mai încolo. Să nu uităm că vine tare din urmă fenomenul Neymar. Şi că nici Ronaldo nu doarme. Ar mai fi de spus ceva: la ora 13, când scriu eu, se ştie că la ora 20, când începe ceremonia, în sală nu vor fi prezenţi Ronaldo şi Mourinho. Dincolo de omeneasca supărare, e o dovadă de mare mârlănie.