Doru POPOVICI

Ca întotdeauna în pauzele de iarnă sau de vară, fotbalul nostru intră în rând cu cel din ţările unde chiar se joacă fotbal (singura diferenţă fiind aceea că la noi... nu se joacă, nici măcar în plin sezon!), purtându-se discuţii, tratative, negocieri legate de achiziţia de jucători. Ascultându-i pe cei implicaţi, ai putea crede, cu condiţia să n-ai habar despre ce-i vorba, că ăştia chiar se gândesc la titluri, performanţe, trofee naţionale ori continentale. Aiurea! Tot ce au în cap este mult mai mărunt, în sens sportiv, şi de-a dreptul grandios în ideea spălării de bani de toate culorile şi duhorile. V-aş ruga, dacă vă amintiţi, să-mi comunicaţi şi mie un singur nume de fotbalist transferat în orice direcţie, de oricare club, în legătură cu care să se ştie exact preţul, durata contractului, salariul pe care urma să-l primească. Mai degrabă vă amintiţi, ca şi mine de altfel, de reclama mincinoasă, de „vopseaua” turnată pe ei, de comisioanele penale cerute de impresarii tot aşa, în moţ cu banda Becali, de diferenţele aşijderea dintre ce preţ se ştia la noi şi cât plătiseră de fapt cumpărătorii etc. Cât priveşte salariile, iată că începe să se facă niţică lumină, o dată cu ipoteticul transfer al lui Wesley de la Vaslui la Steaua. Dincolo de bizara presiune a lui Porumboiu asupra lui Wesley (hai, ziceţi-o şi p-asta: unde aţi mai pomenit ca patronul să-şi gonească jucătorul cel mai bun !?), aflăm nişte chestii de-a dreptul interesante, cum ar fi aceea că salariul lui de 400.000 de euro nu-i chiar atât. Că, de fapt, e chiar atât, numai că e condiţionat şi de nu ştiu ce loc în clasament. Dacă n-aţi înţeles, vă explic: ceea ce mi se prezintă drept salariu nu e salariu. Sau e, dar nu atât de mare. Atunci, cât e salariul? Fix... nu se ştie! Se ştie însă că 400.000 înseamnă ceva salariu plus bonusuri. Mai mari, desigur, decât salariul propriu-zis! Vorba-i: Wesley ştie sau nu? Presupun că da. Mai bine decât el însă ştie sigur Becali. Care i-ar da, acolo, vreo 180.000. Wesley zice că nu discută sub 400.000, şi bine face. Iar Becali, care zice că-l vrea mort-copt în Ghencea, i-o vinde p-aia cu bonusurile (că nici el n-a fi mai fraier!) care l-ar putea urca până la 1 milion! Obişnuiţi de-o viaţă cu alde Bănel, Neaga ori Răducanu, patronii noştri penali au ajuns să-i creadă proşti pe toţi. Mai vine însă câte-un Wesley care nu cunoaşte traducerea expresiei „a pune botul”. Este şi asta o explicaţie a faptului că nici un fotbalist cu adevărat mare n-a ajuns până acum în România, nici măcar în prag de pensie. Şi nici un va ajunge vreunul. Niciodată.