Doru POPOVICI

A fost un weekend în care, dincolo de spectacolul sportiv, am văzut nişte gesturi umane care au înnobilat întrecerile, demonstrând că sportul este, înainte de orice altceva, un mijloc de educaţie cum nu se poate mai convingător. Sunt cel puţin trei evenimente care prin încărcătura lor spirituală au arătat lumii întregi că marii sportivi sunt şi nişte enorme caractere. A fost mai întâi omagiul adus lui Simoncelli, tânărul pilot mort „la datorie”, adică în plină cursă, în urmă cu puţin timp. Organizatorii cursei de la Valencia intenţionau ca la începutul probei din care acum lipsea chiar el, să ţină un clasic minut de reculegere. Numai că tatăl pilotului a propus, iar toată lumea a acceptat ca în locul tăcerii să i se aducă un omagiu în spiritul sportului căruia pilotul s-a jertfit: toţi concurenţii, de la toate clasele, să-şi tureze la maximum motoarele. A fost înălţător acest minut de reculegere care, sunt convins, a fost apreciat aşa cum se cuvine chiar de cel omagiat, turuitul acela ajungând fără îndoială până la ceruri.

Cam pe la aceeaşi oră, în aceeaşi ţară, Spania, se juca şi un meci de fotbal. De fapt, o demonstraţie de virtuozitate a noului fabulos Real Madrid. Pentru cei care au uitat, reamintesc faptul că în urmă cu puţin timp printre jucătorii Real-ului s-a numărat şi Cassano. A plecat repede de acolo, neintegrându-se în stilul de joc destul de tulbure de atunci. N-a lăsat urme... Sau a lăsat!? Mai degrabă da. Fiindcă alaltăieri, toţi jucătorii Real-ului au purtat pe tricouri un mesaj de îmbărbătare pentru fostul lor coechipier, operat pe cord săptămâna trecută. Cred că tot ca un fel de omagiu adus lui Cassano, Real i-a dat 7 goluri Osasunei, lucru normal din moment ce puţin mai târziu avea să se petreacă, în altă ţară, un eveniment cu totul asemănător, dar cu rolurile cumva inversate: Ajax Amsterdam, un fel de Real al Olandei, n-a dat, ci a luat 6!! De la cine? De la Utrecht, care niciodată în istorie n-a înscris Ajax-ului atâtea goluri. Explicaţia este una probabil de neînţeles pentru „oamenii de fotbal” din România: în tribună se afla Mihai Neşu, cel perceput de toată suflarea Utrecht-ului ca fiind sufletul echipei. Fără ghilimele. De aici încolo, putem divaga la nesfârşit. În spiritul decenţei şi al bunului simţ, al eroismului lui Mihăiţă, refuz orice divagaţie şi mă mulţumesc doar cu un salut plin de respect fotbaliştilor din Utrecht, între care se numără şi Mihăiţă, cel care după meci, în vestiar, le-a spus celorlalţi că el rămâne titular.