Doru POPOVICI

Au aşteptat cu sufletul la gură meciul ăla. Nu de alta, dar jucasem la pariuri 1 pauză cu 1 final, în ideea că Petrolul, montat după victoria din Cupă contra Astrei, va da năvală peste Steaua din primul minut. De dat năvală, a dat, dar nu în primul, ci în ultimul minut. Iar ca bancul ăsta prost să semene cu ălea bune de la Radio Erevan, mai trebuie adăugat că a dat năvală… prin reprezentanţi ! Adică nu fotbaliştii, ci spectatorii Petrolului, că cică cretinul ăla nu era singur, mai săriseră vreo doi spre teren, dar s-au oprit cumva. Nu cred că i-a oprit cineva, că doar malacii ăia erau veniţi să spargă seminţe, nu să intervină în caz de. Apropo: cum poate, oare, un bivol din ăsta, cântărind un chintal, să fugă după posibilii infractori?Răspuns: nu poate, fiindcă primii doi bivoli au ajuns la locul faptei numai după ce ăla îl pocnise pe Galamaz, îl trântise şi pe Martinovici, ba îşi luase şi primele şuturi în bot, dar prima intervenţie a bivolilor a fost să-l protejeze pe cretin de furia steliştilor. Aici se cuvine să fac o paranteză: urmăriţi, vă rog, cu atenţie horror-ul, şi veţi vedea că în toată nebunia aia exista şi un fotbalist lucid, care înţelege gravitatea lovirii unui spectator (fie el chiar cretin, ca ăla) de către fotbalişti şi încearcă, în grămada creată, să-i oprească pe coechipieri. Se numeşte Geraldo, poartă numărul 23 şi acţionează exemplar. Tot el este cel care îl conduce de braţ pe Martinovici, care încă nu se potolise, spre bancă, după ce acesta luase cartonaşul roşu. Nu e întâmplare faptul că Geraldo nu-i nici român, nici sârb. Ba şi că ştie ce zice Regulamentul. Dacă e să caut un vinovat pentru tot balamucul, mie tot arbitrul mi se pare că ar fi. Dându-le roşu celor doi stelişti (aflaţi în legitimă apărare de altfel, fiindcă nimeni nu putea şti ce arme are cretinul asupra lui, iar în ultimă instanţă cineva trebuia să-l oprească pe cretin; cine să o fi făcut dacă bivolii dormitau cu şuncile pe ei?), n-a făcut decât să dea „verde” celorlalţi cretini din galerie care au crezut că e momentul să dea şi ei în Steaua, cu petarde, dacă tot se pusese pe dat în ei şi arbitrul. Peste toţi, viermele care poartă numele de Paul Cazan, de meserie pupincurist de-al Naşului (cu care era coechipier la Sportul, pe vremuri) şi făcut observator „că-i băiat bun, las’ să mănânce şi el o pâine!”) şi care, în dobitocia lui, făcea şedinţe în miezul vulcanului, în loc să dea direcţia către vestiare. Vina supremă e însă în modelul pentru fani şi fotbalişti: cât timp patronul, care-i tata pentru ei, sechestrează hoţi de maşini, le pune pistolul la tâmplă şi apoi îi schilodeşte, mă tem că incidentul de la Ploieşti va avea, ca la cutremur, şi replici. Încă mai grave.