Doru POPOVICI

S-a încheiat alaltăieri Campionatul Mondial de rugby. Adică sportul ăla pe care comentatorii noştri îl pronunţă fie “rugbi” (ăia deştepţii!), fie “ruibi” (ăia... restul, adică marea majoritate, conform zicerii lui Lăpuşneanu). Chestia nu e unică. Nu e nici măcar rară, din moment ce mai avem destule d-astea, de pildă în sporturile cu porţi: “deştepţii” zic “bări”, “proştii” zic ”beri”, dar ”bare” încă n-am auzit. Cum n-am auzit nici ”ragby”, singura pronunţie omologată. Noroc de Hari Dumitraş pe care, cu prilejul finalei, ăi’ de la Digi Sport s-au gândit să-l mai cheme o dată în studio, pentru a echilibra cumva raportul dintre ”deştepţi” şi cunoscători. Mi-era dor să-l aud pe Hari vorbind despre ”bleci”, o perfectă adaptare a sintagmei ”All Blacks” (cu varianta scurtă ”Blacks”), pentru că până zici ”neozeelandezii” sau ”jucătorii din Noua Zeelandă” se încheia faza, la viteza în care joacă ăştia, noii campioni mondiali. De fapt, veşnicii campioni mondiali, fiindcă, indeferent cine ar deţine preţ de 4 ani titlul şi trofeul, adevăraţii campioni mondiali vor fi mereu ”blecii.”. Sper să nu mă înşel: în urmă cu mai bine de 30 de ani, cred că Ioan Chirilă (care nu spunea nici ”ruibi”, nici ”beri”!) a fost cel care a spus că la fotbal Brazilia ar trebui desemnată campioană mondială pe veci, iar din 4 în 4 ani să se organizeze un Campionat Mondial care să desemneze, exact ca la box, ”challanger”-ul acesteia, care să întâlnească Brazilia în meciul pentru titlu. Aşa ar trebui procedat şi la rugby, cu Noua Zeelandă în rolul Braziliei din fotbal. Chiar dacă alaltăieri Franţa parcă a jucat mai bine, titlul s-a dus acolo unde trebuie. Urmărind acest meci (dar şi pe toate celelalte, de la ”sferturi” inclusiv încoace, după ce-mi mâncasem sănătatea şi cu meciurile României din grupă), mi-am dat seama că nici aici nu e locul nostru. Între abnegaţia până la sacrificiu a celor care joacă rugby adevărat şi parodia de joc a românilor este o distanţă cosmică. Dacă ”blecii” degajă o forţă colosală până şi când stau, când jocul e întrerupt, ba chiar şi înainte de a începe, când scot limba la aniversări în panarama aia de ”haka”, prin comparaţie (dar ai ce compara!?) ai noştri nu pot fi numiţi decât ”blegii”. Aş mai încerca un joc de cuvinte legat şi de supranumele argentinienilor, ”pumele”, tot în comparaţie cu ai noştri. Dar mai bine încercaţi dumneavoastră.