Încă nu m-am dumirit ce naiba o căuta Chivulete la DNA, când se ştie că fluieraş mai onest, mai competent şi mai integru decât el n-a existat în istoria fotbalului. Dovada? Ce alta mai bună decât că încă e liber? Cât priveşte declaraţia „din mişcare” dată de Avram, în timp ce ăia îl apăsau pe creştet ca să încapă în „aspiratorul” DNA, mărturisesc că m-a umflat râsul: „Ce să fie? Doar o percheziţie!”, de parcă e de la sine înţeles că sâmbăta dimineaţa, de-a lungul şi de-a latul patriei, percheziţiile sunt la fel de obişnuite ca ieşirile la grătar sau pescuitul. Sigur că nu m-aş hazarda să dau eu, acum şi aici, sentinţe, dar Avram nici n-ar fi trebui să ajungă în situaţia asta. El ar fi trebuit ejectat, într-un fotbal normal, condus după legi şi regulamente, încă din clipa în care i-a falsificat lu’ fiu-su fişa personală, înălţându-l cu câţiva centimetri pentru a corespunde standardelor UEFA şi a putea fi astfel făcut fluieraş internaţional, cu ecuson d-ăla. Asemenea panaramă se numeşte, în termenii Codului Penal, fals şi uz de fals în înscrieri oficiale, şi se taxează nu în euro, ci în ani. Aia „imagine stricată a fotbalului românesc”, Naşule-complice, nu asta că şi-ar fi tras câţiva firfirei şi-un zbor cu deltaplanul, sau ce-o fi fost ăla. Iar drept circumstanţe agravante, se pot lua în calcul şi notele / calificativele obţinute de Avram ăl’ mic, prilej cu care limbricul făcut gigant de tac-su a ajuns şi cel mai bun arbitru în viaţă din „cel mai corect campionat din lume”, aşa cum îl alintă cel ce-l conduce, numitul Corleone. Un campionat în care retrogradatele sunt reînmatriculate fără ezitare în care vicecampioana este retrogradată iar campioana suspectată că măcar în... 100% din arbitraje a fost favorizată!... e drept că totuşi mai puţin decât CFR Cluj în anii ei de glorie! Iar un titlu care înseamnă milioane grele de euroi costă, cred, ceva mai mult decât cele 15 sau 19 mii de euro, pentru care, cică ar fi fost legat Avram. Chestia e la fel de haioasă ca anchetarea lui Adrian Năstase, vă mai amintiţi?, pentru nişte amărâte de termopane. Chiar aşa: n-o fi primit şi Avram niscai termopane ca bonus? Unele la fel de proaste ca ale lui Marius Stan, care nu izolează fonic mai deloc, din moment ce prin ele a trecut, cu vreo 3-4 zile mai devreme, zvonul de încătuşare, dezamorsat printr-o demisie considerată inexplicabilă atunci. Acum, iată, avem şi explicaţia: în 3 zile poţi face ordine în acte, nu?