Probabil că puţini dintre dumneavoastră vor crede că am putut supravieţui fix zece zile fără televizor, eu care mă uit zilnic, preţ de vreo opt ore, la două puse unul peste celălalt! Ba şi fără radio, excepţia constituind-o joia retururilor din Europa League, în care am împrumutat un aparat de radio pentru a asculta mândrele noastre reprezentante. Trebuie spus că nu m-au dezamăgit, în sensul că au realizat exact ceea ce era de aşteptat din partea lor, mai ales Dinamo, pe ansamblu ieşindu-mi pronosticul pe care-l dădusem chiar în această rubrică („Trei sau patru?”) încă după meciurile din tur. Aşadar, timp de zece zile m-am rupt complet de realitate, nu doar de cea sportivă. Astfel, deşi peşte n-am prea prins (cu toate că începutul, cu un somotei şi un şalău, frumoşi amândoi, dădea speranţe de mai mult şi de mai bine, am rămas cu ei pe post de trofeu, ultimele zile fiind absolut dezastruoase), rămân cu satisfacţia că timp de zece zile n-am văzut nici peşte, dar nici Bănel, Gigi, Borcea, Udrea, Băsescu, Ponta, Antonescu, Vadim, Capatos, Firea, Bambi, reporteri analfabeţi, politicieni la fel, violuri, accidente, crime, incendii ori filme de doi bani, cum a fost acest „Social Network”, pe care l-am luat în ochi, timpane şi creier în chiar prima mea zi după revenirea în „civilizaţie” (aiurea!) şi din care am înţeles că juriile alea care l-au răs-premiat trebuie că erau la fel de corupte ca arbitrii români... că din film n-am înţeles nimic, nici măcar dialogul, plin de termeni de specialitate, cât despre acţiune nici atât, că părea mai degrabă un documentar.
Trezirea la realitate fusese făcută însă cu o zi mai devreme, vineri, atunci când am refăcut în sens invers drumul de coşmar din Deltă şi am trăit pe viu emoţiile furtunii abătute peste Tulcea exact când ne pregăteam de trecerea cu bacul. Am ajuns totuşi, rupţi de spaimă, în timp util în casă de om (după cele zece zile în sălbăticie) pentru a vedea, ţineţi-vă bine, chiar minunea de meci al Naţionalei! Chestia tare e că uitasem câteva chestii: că e vineri, că e 2 septembrie şi că se joacă meciuri din preliminarii. După ce am văzut o repriză care nu m-a entuziasmat deloc, la pauză am plecat spre Suceava. Tocmai la timp pentru a nu-i vedea la lucru pe cei doi idioţi: Piţurcă şi Torje. Primul fiindcă nu l-a scos, al doilea deoarece nu s-a cerut afară, lăsându-ne astfel fără cel mai bun jucător tocmai la meciul cel mai important.