Doru POPOVICI

Era minutul 16. Se făcuse 2-0, prin golul ăla fabulos înscris de Moţi. Prietenul pe care l-am sunat imediat m-a bănuit de demenţă pe fond de insolaţie, altfel spus: că m-a bătut soarele-n cap. Ieri, când ne-am văzut, i-am explicat cu duhul blândeţii că nici gând să fi amestecat lucrurile, că la 2-0 pentru Dinamo am fost absolut convins că urma să înceapă panarama, argumentul meu fiind imbatabil, anume prezenţa în continuare pe teren a aceluiaşi Moţi. Dacă antrenorului i-ar fi trecut prin cap să-l scoată imediat după ce a înscris bijuteria aia de gol, da, ar mai fi existat riscul să nu-mi iasă la pariuri pronosticul x2 pe care-l pusesem la meciul ăsta. Dar cu Moţi pe gazon, treaba e ca şi făcută, indiferent cum s-ar numi adversarul, indiferent din ce ţară şi din ce ligă ar preveni acesta, indiferent dacă e vorba de meci amical sau oficial. Hai că rememorăm împreună cum au înscris croaţii două goluri în tot atâtea minute. Mai întâi, la primul dintre ele, a fost o pasă în adâncime („filtrantă”, cum zic comentatorii de şcoală nouă, crescuţi – nu şi evoluaţi! – în spiritul unei neo-limbi de lemn, cu nimic mai brează decât cea străveche), ăla care a urmărit-o defilând preţ de vreo 25 de metri de unul singur pe o porţiune de gazon care ar fi corect să se numească „Bulevardul Moţi”, întrucât doar acolo, şi numai acolo, s-ar fi cuvenit să se afle ăla care dă numele bulevardului. Numai că, topit de propria-i realizare, probabil că Moţi revenise la locul faptei spre a rememora evenimentul. Nevoit apoi să revină în propria-i juma’ de teren, că aşa-i după gol, următoarea fază l-a prins poziţionat oarecum pe locul lui de bază. Unde, dacă a văzut că prin procedee fotbalistice nu ţine, l-a luat pe ăla de gât şi-a dat cu el de pământ. I-am atenţionat atunci pe cei din jurul meu: „Ia, lăsaţi totul, şi ochii pe televizor, că vine egalarea!”. A venit. Am repetat figura tocmai la penalty: „Ochii pe televizor, să vedem cine-l ratează: Torje, Săgeată, sau Danciu-gol?”. A căzut pe ultimul, la care ăştia de lângă mine au răbufnit: „Mă, zi drept, tu ai mai văzut meciul asta!”. Păi cum să nu: îl tot văd de vreo 12 ani încoace.