Gabriel MANȚĂ

Prin bunăvoinţa colegului de rubrică, reiau la o zi distanţă subiectul cel mai actual pe plan local, clasarea pe podium a sucevenilor de la Railex, la finalele de minifotbal pe ţară. O performanţă, fără îndoială, dar pentru că pretenţiile deja cresc, voi căuta să răspund la următoarea întrebare: ce a lipsit echipei pentru a se bate direct la trofeu? În afară de experienţă, bineînţeles. Un asemenea turneu este unul de uzură, cu şapte meciuri în trei zile, sâmbăta fiind zi de foc, cu nu mai puţin de trei meciuri, dintre care două eliminatorii! În atari condiţii, trebuie să existe dubluri pe posturi de valori sensibil egale. Railex a dat impresia unei cavalerii uşoare, compusă din jucători rapizi şi tehnici, cu predilecţie evidentă pentru jocul de contraatac. În general, golurile au fost opere colective, cu triunghiul clasic pe contraatac după recuperarea mingii: un jucător avansează central, deschide în lateral, pasă din prima în faţa porţii, finalizare simplă. În apărare, gabaritul a crescut din optimi prin aducerea unui echipier direct de pe plajă, precum danezii în ‘92. Pe lângă portarul bun spre foarte bun, celălalt pilon din apărare a fost căpitanul echipei, care compensează lipsa unui fizic impozant prin plasament şi combativitate, în stilul lui Cannavaro.

Problemele au apărut când echipa era condusă şi trebuia să desfacă apărarea adversă. Singura dată când s-a reuşit răsturnarea unui scor defavorabil a fost în situaţie de superioritate numerică. Calităţile specifice jocului pe contraatac ale mijlocaşilor nu se prea pliau pe atacuri poziţionale, aici ar fi fost util un alt tip de atacant. Fie unul genial care să ia jocul pe cont propriu în astfel de momente, să inventeze ceva pentru a scoate echipa din impas, fie unul mai impozant, care să câştige dueluri fizice, să creeze spaţii şi să fie oportunist în faţa porţii. Cum primul e floare rară (la Sibiu, la Cupa României, am văzut vreo doi, unul dintre ei, de la Zalău, fiind declarat jucătorul turneului, deşi echipa sa pierduse finala mică), cel de-al doilea arhetip s-a regăsit în lotul sucevean şi poate că ar fi putut ajuta mai mult echipa, nu doar prin golul platonic din semifinală. De altfel, deşi doar vreo două rezerve erau la nivelul titularilor, ele au animat semifinala prin prospeţimea lor, imediat după gol venind şi o bară care ar fi putut transforma ultimul minut într-unul cu adevărat incendiar. Închei cu un singur rând despre cel care finanţează această echipă, de asemenea bun-simţ şi politeţe ar fi nevoie nu numai la minifotbal, ci şi la fotbalul mare.

Rămân dator cu cel mai haios moment al turneului de la Timişoara, unul cu adevărat antologic.