După absenţe îndelungate (un an, respectiv cinci luni) surorile Williams au revenit pe terenul de tenis. Au mai jucat ele puţin şi înainte de Wimbledon, dar aici a fost proba de foc. Ambele au luat bătaie în optimi, în aceeaşi zi. Pe una din ele a bătut-o franţuzoaica Bartoli. Paranteză plus salt în timp: în anii lor de glorie, de invincibilitate, Williams-ele îmi păreau nişte monştri, nişte „măciucari” în versiune feminină, deşi îmi era greu să le bănuiesc de ceva feminitate. În această privinţă, m-am mai liniştit: par femei, ba chiar frumoase, de când în prim planul competiţiilor s-a proţăpit doamna Schiavone! Cât priveşte partea de meserie, jocul în sine, şi aici mi s-au modificat reperele: nu-mi mai par nici măciucare, de când a izvorât domnişoara Bartoli, aia care a bătut-o luni pe una din surori. Am studiat-o atent, încă de la începutul anului pe franţuzoaică şi, oricât de generos m-am străduit să fiu, n-am reuşit să o caracterizez altfel decât ca pe o măciucară de duzină, dublată de un grav bolnav psihic. Privirea aia fixă, mişcările stereotipe şi complet bizare pe care le execută între puncte, repetarea în gol, „la rece”, a execuţiilor şi ratate, şi reuşite, toate vădesc un grav deranjament la cap. Peste toate, ura cu care dă în minge mă înspăimântă. „Fiarele” Williams par acum extrem de umane, în comparaţie cu psihopata asta. Amănunt semnificativ: este singurul jucător din lume care ţine racheta cu ambele mâini şi când loveşte din drive, şi când buşeşte din backhand! Cred, de fapt sunt convins, că tot din ură, iar dacă ar putea, ar servi tot cu două mâini, şi la fel ar trage şi smash-urile. Hai s-o lăsăm naibii, că m-am enervat şi acum, doar scriind despre ea. Voiam să spun altceva, şi uite unde am ajuns! Ideea din titlu, pe care intenţionam să o dezvolt, era aceea că indiferent de ce sport e vorba, cei mari pot fi numiţi astfel numai dacă marea performanţă este susţinută şi de constanţă. Adică nu e de ajuns să câştigi o dată un Wimbledon şi apoi să dispari, ca Ivanisevici despre care tocmai am scris. Cei 4 mari ai zilei, Federer, Djokovici, Nadal şi Murray, sunt toţi în sferturi. Nu lasă loc de surprize, şi parcă văd că tot ei joacă şi semifinalele. Ideea e susţinută de cel pe care eu îl consider cel mai bun din toate timpurile: Federer. Cel care, în ultimele 29 (!!) de turnee de grand slam, a ajuns de fiecare dată măcar în sferturi.