A fost abia al treilea meci jucat vreodată cu Brazilia de naţionala României. Ultima dată mai jucaserăm cu ei acum aproape 40 de ani. Nici generaţia lui Hagi n-a apucat să evolueze împotriva brazilienilor. Atunci, în ‘94, semifinala aia cu Bebeto şi Romario ar fi fost cel mai important meci din istoria fotbalului românesc. Erau mugurii prezenţei lui Ronaldo la naţională, un puşti ţinut tot turneul pe bancă de un antrenor fricos (Parreira). Acum, în 2011, am fost invitaţi să onorăm meciul de retragere al acelui puşti, după o carieră fabuloasă. Ca şi Hagi, a jucat şi la Barcelona şi la Real, şi e suficient să spunem că nu este blamat pentru asta de suporteri, cum este, de pildă, Figo. Are şi va avea pentru multă vreme recordul de goluri înscrise la turneele finale de Cupă Mondială, acolo unde Mutu nici măcar n-a călcat vreodată. Iar noi, noi ce-am făcut? Unii jucători, născuţi retraşi, au preferat să plece în vacanţă. Ce vacanţă i-o mai fi trebuit lui Mutu, nu s-a săturat după atâtea suspendări?! Şi oricum pentru el nu mai e mult şi vine vacanţa mare, aia definitivă. Sper să nu-i organizăm meci de retragere. Pe urmă, Săpunaru, alt băiat de caracter... În timpul meciului cu Bosnia, când suporterii rapidişti de la peluză scandau măscări la adresa Stelei, s-a întors şi a strigat cu ei, deşi în faţa sa se afla un coleg de naţională de la Steaua (Tătăruşanu). Ce să-i mai ceri, cum poate el să înţeleagă ce-i aia Brazilia şi Ronaldo?! E adevărat, toate astea s-au întâmplat pe fondul vidului de autoritate de la echipa naţională. Şi juniorul Lucescu a ales să dea bir cu fugiţii înaintea acestui meci cu Brazilia, deşi putea măcar să ducă sezonul până la capăt, că doar, nu-i aşa?, nu se scufunda planeta...
Pentru a încheia într-o notă mai veselă, să vă spun că la meciul cu Bosnia, am reperat la masa presei o domnişoară care purta un tricou al echipei naţionale. Al cui jucător credeţi că era? Aţi ghicit, Moţi! Cu câteva zile înainte, mă întâlnisem la un service auto cu Tică Dănilescu, oficialul lui Dinamo. Pentru că recepţionerul l-a băgat mai peste rând, i-a dăruit un tricou cu Dinamo din lotul de protocol, pe care-l ţinea în portbagaj. De data asta n-aţi ghicit, nu era cu Moţi, era cu... Boştină! Profit de ocazie pentru a lansa un anunţ de mică publicitate, rubrica antichităţi: dau un Bobby Verdeş în tricoul Universităţii Craiova pentru unul cu Adrian Matei la Steaua, Dinamo sau Rapid. Accept şi FC Naţional!