Gabriel MANȚĂ

Când Nadal şi-a aflat adversarul din finala de la Roland Garros, pe delicatul Federer, a răsuflat uşurat. Borg şi ale sale şase titluri erau cu un an mai aproape, iar ecuaţia locului întâi mai căpătase un parametru, iarba. Ca susţinător al lui Roger Federer ştiu că n-o să văd niciodată la el sacrificiu total, întins pe toată durata unui meci. N-ar mai fi el (ceva-ceva a arătat totuşi la acea finală de la Wimbledon în care îşi apăra ultimul bastion). În loc de disperare, care presupune gesturi nebuneşti, el arată deznădejde. De pildă, Djokovic... După ce a terminat cu glumele şi cu maimuţăreala altor jucători şi jucătoare din circuit, timp în care era locul trei fără vedere la doi, a stat şi-a cugetat. Cum face Nadal ăsta de bate la noi ca la fasole? Care e cea mai bună lovitură a lui? Picioarele, spusese cândva Rafa, şi s-a văzut câtă dreptate avea când problemele la genunchi îl împiedicau să are terenul. Păi stai aşa, că de alergat ca nebunul poate şi sârbul! Fii rău, Nole! Aşa l-a bătut în două finale la rând pe zgură şi aproape i-a dat brânci de pe locul 1. Dar nu s-a terminat încă, urmează Wimbledonul şi poate de data asta rolul lui Federer va fi exact pe dos. Pe zgura pariziană, Federer l-a fentat pe Djokovic în primul rând fiindcă acesta nu e Nadal, cel în faţa căruia, după cum spunea şi comentatorul (Sever Dron), are un complex ciudat la punctele decisive. Apoi, s-a dovedit că a contat şi relaşul sârbului din turul precedent.

Întorcându-ne la finală, Federer a făcut o surpriză suporterilor săi, ajungând să conteze pentru titlu, chiar dacă unii ar putea spune altceva. Practic, primul set i-a fost subtilizat cumva de Nadal. Acea minge de set am simţit-o ca pe arsură înainte de a fi jucată, presimţind dureros că dacă o va pierde, va pierde şi meciul... Şi tot în acest set a mai fost un moment, înainte de a-şi pierde a doua oară serviciul, Federer a servit „la teu”, s-a dat aut, dar senzaţia covârşitoare a fost că mingea era bună. Ceea ce ar fi însemnat as şi poate altă soartă pentru set. Păcat de invenţia aia, „ochi de şoim”! Setul doi a fost clar al lui Nadal, chiar dacă Federer l-a dus până în tie-break. Am tot sperat că soarta îi întoarce şansa pierdută pentru a subtiliza şi el setul, în compensaţie. În van. Debutul setului trei i-a prilejuit lui Sever Dron remarca turneului: în Federer parcă s-a stins ceva, s-a stins flacăra încrederii. Fie şi numai pentru asta trebuie să trecem peste micile-i imperfecţiuni de limbă, absolut fireşti pentru un om care a ales Franţa acum aproape 40 de ani. Dar, pe nişte episoade, Federer şi-a revenit şi a luat setul. Imediat a urmat ultimul moment în care a contat: trei mingi de break în chiar primul joc al setului patru! Le-a irosit pe toate şi apoi şi-a mai câştigat doar o singură dată serviciul. Pe vremuri, am prins game-uri în care 0-30 sau 0-40 pe serviciul propriu îl incitau pe elveţian. Din păcate, dar în legea firii, acum nu mai este acelaşi Federer. Iar în faţa lui Nadal nu este nici măcar Federer cel de acum! Poate pe iarbă.