Doru POPOVICI

Finalizarea absolut spectaculoasă a circului (care a durat cât tot returul) în care numărul cel mai spectaculos, echilibristica pe sârmă, s-a soldat cu prăbuşirea până în subsolul arenei a celui care l-a executat, nu ar trebui să mire pe nimeni: în fond, ce sârmă poate suporta gabaritul ultradepăşit al lui Iancu? Başca nervii oficialilor, care şi ei (nervii, nu oficialii) sunt mai subţiri decât orice fir de aţă. Dacă am trăi într-o lume normală, atunci ceea ce s-a petrecut cu Timişoara şi cu bonusul nesperat, Bistriţa, ar fi de salutat. Însă ceva mă îndeamnă să susţin că lumea noastră cea românească este la ani-lumină distanţă de normalitate, de unde şi ideea că Bistriţa a picat cam de găină într-un război în care ţinta era exlusiv Iancu (cu echipa lui cu tot, care ar fi putut fi oricare alta, că finalul ar fi fost acelaşi) dar, pentru a da crimei cu premeditare imaginea unui accident banal, s-a hotărât cooptarea printre victime şi a unei alteia. Astfel, crima nu mai pare crimă, ci doar o „măsură regulamentară”. Luaţi-o sub formă de paranteză: tot aici, în această rubrică, acum poate mai bine de un an, scriam despre datoriile imense ale mai multor divizionare A (recordmenă fiind Dinamo, cu peste 300 de miliarde – bani vechi, la fel ca datoriile!) în vârful piramidei datornicilor aflându-se tocmai echipele alea cu nume, ălea care trag an de an la cupele europene, trei dintre ele fiind tocmai acreditate în acest sens. Datele mi le-a furnizat atunci tocmai cel desemnat ca lichidator al acestor frauduloase „societăţi” care-şi schimbaseră şi de câte 5-6-7 ori denumirea (F.C., S.C., A.S., S.R.L., S.A. etc.!), de fiecare dată reizvorând, ca-n reclama aia, mai curate, mai uscate! Pe lângă ele, „ingineria” marca Iancu pare mai degrabă o glumă, o ghiduşie. Care, însă, s-a finalizat prin deces. Ştiţi ce mi se pare mie cu adevărat straniu şi deopotrivă îngrijorător în toată tărăşenia? Faptul că preşedintele principalei adversare a Timişoarei la titlu, echipa care a beneficiat şi de cel mai consistent sprijin din partea arbitrilor, Oţelul Galaţi, ştia de verdictul dat alaltăieri încă de acum aproape două luni! Dacă din chestia asta puteţi trage şi altă concluzie decât aceea a unei conspiraţii avându-i în vârf tocmai pe infractorii de la vârful fotbalului nostru, e treaba dumneavoastră. Da, Iancu nu-i mai breaz. Da, a greşit. Da, a făcut inginerii. Dar dincolo de toate, chestia de la care i s-a tras e una mult mai simplă: le-a spus borfaşilor că-s borfaşi. Iar dacă Iancu nu se pricepe la borfaşi, atunci cine?