Doru POPOVICI

La spartul târgului, ne-am delectat cu „derby-ul suprem”, “unicul derby adevărat al fotbalului românesc” şi alte asemenea alinturi de care presa noastră e la supraplin. Din acesta am înţeles câteva lucruri, primul dintre ele fiind acela că dacă Moţi n-ar fi existat, trebuia inventat, asta în ideea că jocul de fotbal, indiferent de miză, e un spectacol. Iar dacă Moţi nu e, spectacol nu e. Cu el în distribuţie, momentele vesele sunt asigurate. Nasol e că şi cele dramatice. Pe ansamblu însă iese o tragicomedie de toată isprava, ba are şi happy end, desigur pentru adversar, oricine ar fi acela. Parcă-parcă s-a învrednicit şi “Gazeta sporturilor” să observe că ăsta e o catastrofă în stare pură, publicând ieri o fotografie-document, cu neica Moţi ăsta într-o poziţie absolute halucinantă, de om care vede pentru prima dată-n viaţă o minge de fotbal şi pe care, pentru a o lovi, recurge la nişte mişcări încă neomologate în vreun sport.

În remarcabila fotografie, publicată în pagina cu editoriale, martor uluit al scenei este un fotbalist adevărat, de la Steaua, care evident că n-are nici o intenţie de a juca şi el mingea, de a-l jena cumva pe Moţi, de a încerca o intercepţie, evident fiindcă ştia că nu e nevoie: din moment ce o atinge ăla, mingea nu poate pleca decât în una din două direcţii, adică ori în propria-i poartă, ori la adversarul cel mai bine plasat. Dovada e chiar (auto)golul victoriei: un coechipier de-al lui Moţi s-a gândit, fiind mult mai tânăr, să şi-o bage el în poartă, scutindu-l astfel pe Moţi de-un efort inutil. S-a făcut mult caz de o intervenţie, criminală cică, a aceluiaşi Moţi, şi care, zic comentatorii, trebuia taxată cu „roşu”. Nu, zic eu. A făcut foarte bine arbitrul că nu i-a dat nici măcar galben(ar fi fost al doilea, deci tot roşu), din două motive: primul e că Moţi n-a avut nici o intenţie de fault. El nu din răutate, ci din prostie pură faultează mereu. Al doilea e că, lăsată fără Moţi, Dinamo ar fi putut deveni periculoasă şi pentru poarta adversă, nu numai pentru aia proprie, şi cine ştie ce s-ar mai fi întâmplat... Colegul meu Sorin Avram se mira că Bănel a jucat bine, centrând „ca la carte” de fiecare dată, fără să i-o dea în burtă, cum numai el ştie, vreunuia. L-am lămurit sper. Păi cui să i-o fi dat în burtă, dacă la Dinamo nu era niciun fundaş?