Nu cred că mai e nevoie să vă spun cu câte speranţe (iluzii, de fapt!) am aşteptat ziua cea mare, aia în care să-i arătăn noi, Real adică, Barcelonei cum se joacă fotbalul ăla adevărat adevărat, fără tiki, fără taka, ci cu driblinguri, centrări şi şuturi care să lămurească pe deplin problema supremaţiei între cele mai bune două echipe din Spania, din Europa, din galaxia noastră. Într-un fel (în cel mai urât fel cu putinţă, adică) m-am lămurit. Am înţeles fără prea mare efort că dincolo de reuşitele absolut fabuloase ale piticului ăla cu nr. 10, dincolo de nereuşitele tot fabuloase ale unui Ronaldo (care ar putea fi cel mai mare fotbalist al lumii cu o singură condiţie: să nu fie obsedat de ideea că el trebuie să fie cel mai bun fotbalist din lume!), dincolo de orgoliile şi de frustările puse la bătaie cu prilejul oricărei întâlniri dintre aceste două supraputeri, există şi nişte elemente chiar obiective care au condus la acest nenorocit de 0-2, dar care n-au nici o legătură cu acuzaţiile aproape mârlăneşti pe care Jose Mourinho le-a adus de-a valma şi arbitrajului, şi lui Pep, şi întregii echipe a Barcelonei. Aş începe cu arbitrajul. O fi fost neamţul mai catolic decât toţi papii la un loc când i-a dat roşu ăluia, dar Mourinho uită că dacă ar fi fost să arbitreze nu părtinitor, ci doar corect, atunci nemţălăul mai avea de dat încă două roşii: lui Marcelo când l-a călcat pe ăla căzut fix pe tibie (adică în loc de doi paşi înainte a făcut unul înainte şi unul înapoi, ia vedeţi înregistrarea!) şi lui Adebayor la tentativa aia de omor care, pe lângă cartonaş roşu, mai cerea şi vreo două şuturi cu care să-l scoţi din teren. Da, eliminarea n-a fost perfect justificată, dar şi mai puţin justificate au fost neeliminăriile astea două. Problema, aşadar, nu-i la arbitraj. E în schimb la jocul Realului. De fapt, antijocul prin care Jose l-a păcălit o dată pe Pep, în Copa del Rey, păcălind şi fotbalul. Dar asta poate ţine o dată. O singură dată. Dacă-i pui şi a doua oară la rând pe Ronaldo să facă tackling-uri, pe Ozil să facă marcaj om la om şi Di Maria să facă pressing pe mijlocaşii adverşi, înseamnă ori să-ţi baţi joc de ei, ori să nu fi înţeles nimic nici din spiritul Real-ului, nici din fotbal în general, oricâte trofee ai fi câştigat. Real nu este nici pe departe atât de proastă pe cât a reuşit Mourinho s-o facă să arate. Am aşa o convingere că cu Del Bosque pe bancă, în retur chiar am mai avea o şansă. Cu Mourinho, nici una singură. Ducă-se la Inter. Acolo-i de el, cu Chivu, nu cu Ozil.
( 3 mai 2011, 14:13:25