Doru POPOVICI

Dintre înţelepciunile lui Murphy, cele mai multe îşi găsesc aplicabilitate în politică şi în sport, iar dintre sporturi, în fotbal. Alaltăieri, la orele serii, urmărind panarama de la Piatra Neamţ, mi-am adus-o aminte pe aia care zice că „dacă există un nivel de incompetenţă care pare să nu poată fi atins, atunci el va fi cu siguranţă chiar depăşit”. Ceea ce-mi fu dat ochilor să vadă a întrecut tot ce mi-am imaginat că poate fi atins în materie de indolenţă, dusă până mult dincolo de pragul neruşinării, încât mă întreb de ce ne-o fi frică să scriem despre nesimţiţii ăştia îmbrăcaţi fraudulos în tricolor, exact aşa cum scriau nemţii despre ai lor cu puţini ani în urmă: „Suntem idioţii Europei!” Am văzut, preţ de 90 de minute, o bandă de idioţi pentru care mingea părea un obiect nu doar complet necunoscut, dar şi ostil. În viaţa mea n-am pomenit ca la vreo echipă naţională, indiferent de unde (inclusiv Vanuatu şi Pago-Pago – dac-o fi existând!) să fie aduşi nişte împiedicaţi pentru care pasa de doi metri să fie o imposibilitate, iar deplasarea adversarului să se facă exclusiv prin piedică şi tragere de izmene. Vă amintiţi golul Luxemburgului? La care nesimţiţii au privit aproape cu admiraţie cum ospătarul, sau ce-o fi fost, singur-cuc în careul unde neisprăviţii erau vreo 6, a preluat de lângă un dobitoc inert, a trecut pe lângă altă muhaia, timp în care alte două panarame, trei cu pămpălăul dintre beţe, s-au tolănit exact la timp pentru a se holba, din poziţia într-o rână, printre proşti. Nu-i vorba dacă a fost henţ sau nu la preluare, cum nici dacă la golul egalazitor (de-i-ar Domnul sănătate singurului fotbalist rătăcit printre babuini!) a fost sau nu ofsaid (sănătate şi domnului tuşier!), ci de felul cum idioţii păreau veniţi nu din cantonament, ci direct de la Bamboo, singurul loc unde se simt în largul lor, ba şi mahmuri. Dacă vi se pare cumva că ceea ce aţi văzut alaltăieri este o victorie, vă înşelaţi. A fost mult mai mult decât o înfrângere, a fost distrugerea completă a ideii de fotbal, începând cu semiobscuritatea „nocturnei” din satul Piatra Neamţ, continuând cu huruitul ăla de mârlani neurbanizabili care se auzea din tribune, cu prestaţia de rahat a nenorociţilor din teren şi încheind cu comentariul perfect idiot al unuia dintre rebuturile rămase la TVR, care, când se împiedicau idioţii în minge de leşinam de râs, n-a găsit nimic mai breaz de zis decât că „punem presiune maximă pe luxemburghezi”! Aveţi idee de ce, văzându-i pe Ropotan şi Săpunaru, mi s-a făcut dor de Florescu?