Doru POPOVICI

Instituţia nesimţirii nu e deloc nouă „în ţara asta prost făcută” (vă las plăcerea de a vă reaminti dumneavoastră înşivă versul următor!) dimpotrivă: bănuiesc că ea s-a împământenit la noi odată cu invazia comunistă şi implicit cu pătrunderea ruşilor bolşevici care nu s-au mai dat duşi preţ de zeci de ani. Ba au făcut şi pui, dovadă că nici Ceaşcă nu s-a cărat decât atunci când a trebuit s-o facă oarecum împotriva voinţei lui, via Kalaşnikov. Speranţa că la schimbarea  de regim vom avea de-a face cu alt tip de atitudine s-a vădit a fi doar o altă iluzie deşartă: vechiul fel de nesimţire parcă s-a şi perfecţionat şi s-a şi amplificat, astfel încât am constatat că nesimţirea nici nu moare, nici nu se predă, iar nesimţiţii izvorăsc parcă dintr-un „izvor nesecat”: indiferent cât de mare e prăpădul, nesimţitul rămâne acolo unde a fost prins cu raţa-n gură, argumentând că nu e furt, e donaţie, că nu-i şpagă, ci împrumut, că nu-i vina lui, ci a altora (inclusiv „soarta”), că mai are timp să ne arate că greşim noi, nu el, că etc. Lucrul este valabil în toate direcţiile şi în toate domeniile, de la vameşi şi politicieni corupţi, până la, desigur, fotbal. Vedeţi vreo deosebire între nesimţirea lui Funeriu de la Educaţie, a lui Severin de la Bruxelles şi a lui Lucescu de la Naţionala de legume a României? Pe Piţurcă l-a gonit naţia, nu Federaţia, care l-ar fi ţinut acolo şi-n ziua de azi, deşi după ce scrisese presa nemţească („echipa care a jucat cel mai urât fotbal văzut vreodată la un turneu final”) s-ar fi cuvenit să se care, toată banda de neisprăviţi, în frunte cu Naşu’, Piţurcă şi Dragomir. Ceea ce am văzut sâmbătă seara a întrecut însă toate dezastrele din perioada Piţurcă: o echipă de împiedicaţi, a căror singură grijă era să scape de minge bubuind-o unde dădea Domnul. Doar de două ori în 90 de minute au legat mai mult de două pase: la gol şi la ocazia cealaltă, Torje plus Mutu. În rest, prăpăd: nişte burtoşi, numiţii Florescu şi Deac, care e şi firesc să fi pus şunci pe ei, din moment ce au abandonat activitatea fotbalistică de câteva luni, lucru valabil de altfel şi pentru Mari(ci)ca, neajuns(ă) încă la stadiul de obezitate, ci doar la supraponderal. Apropo: tot Mari(ci)ca a zis că ar fi păcat să se care neisprăvitu’, „...tocmai acum, când încearcă să impună o idee de joc”!! Bă, sunteţi tâmpiţi cu toţii sau doar vă prefaceţi atât de bine? Ăla are idei de joc egale cu numărul neuronilor proprii: 0 (zero)! Iar ca finalul să fie apoteotic, cităm şi din golan: „Nu cred că acum, după meci, e momentul să discutăm despre demisie”!!! Da’ când, bă, panaramă? Ce vă ziceam, că nesimţirea n-are limite?