Gică Hagi traversează nu cea mai neagră perioadă a carierei sale, ci pur şi simplu, încă una. Fiindcă oricât aş încerca nu-mi pot aminti şi de o perioadă fastă a antrenorului Hagi (desigur, fiindcă nu există una) se naşte o dată în plus întrebarea: e Hagi un antrenor bun sau prost? Eventual: e antrenor? Răspunsul e greu de dat, dacă nu chiar imposibil, în schimb se pot face supoziţii, speculaţii, aprecieri etc. la nesfârşit. Ar mai fi de discutat şi care ar fi diferenţa dintre un antrenor bun şi unul prost şi cum se manifestă ea. Avem la îndemână exemple atât de la noi cât şi de aiurea încât să argumentăm oricare din variante la nesfârşit. Hai să încercăm: Piţurcă este un antrenor bun sau prost? E bun, fiindcă a calificat România la un turneu final. Ba nu: e prost, deoarece chiar la acel turneu final România a practicat „cel mai infect joc văzut vreodată la vreun turneu final”, după cum îl caracterizau ziarele de specialitate din Germania. Poţi trage de aici concluzia că Piţurcă e mai bun decât Hagi? Mă tem că nu. Mai departe: ori de câte ori a avut un eşec (sau o nerealizare la nivelul dorit de el sau impus de patroni) Hagi a plecat fără nici o ezitare. Piţurcă în schimb a stat până când mai era niţel şi ar fi fost gonit cu bolovani de la Naţională. Iar la Craiova a fost o neînţelegere între şmenari, o chestie ca între pârnăiaşi pe principiul „care dă ţeapa mai mare ăla e ăl’ mai jmecher”. Credeţi că Gică Hagi va fi vreodată în viaţă implicat în poveşti din ăstea cu iz penal? Mira-m-aş! Performanţă? Păi cum să faci când în lotul pe care-l preiei ca pe o moştenire nu găseşti decât împiedicaţi, boşorogi şi apatici? Credeţi că Mourinho, Guardiola şi Sir Alex Ferguson puşi să antreneze banda aia de panarame de la Galata ar putea produce mai mult decât Hagi? Răs-mira-m-aş! Aşa că înainte de a da cu pietre în Hagi, cred că mai degrabă trebuie admirată dragostea lui pentru Galatasaray care merge atât de departe încât şi-a riscat, o dată în plus, renumele pentru a încerca imposibilul, adică să facă bni dintr-un rahat cât casa. De ce adică să fi reuşit Hagi cu aceiaşi fotbalişti ceea ce nu a reuşit ditamai olandezul fix înaintea lui? Iar ăla se zice că e un antrenor foarte bun.
( 5 mar 2011, 11:45:54
Pe Hagi mereu l’am îndrăgit
Dar el fudul şi prea iubeşte banu’
D’aia ( acum ) prin Turcia s-a ... rătăcit
E de-un ,, negru temporar ’’
Perioada prin care trece
Păcat că nu are un ,, dar ’’
Darul de’a înţelege