Doru POPOVICI

Nu e vorba de pariuri, că aici e de la sine înţeles că nu mai există de mult decât zile negre, ci despre lanţul de evenimente sportive care efectiv m-au distrus psihic, întrucât absolut toţi cei cu care ţineam eu au pierdut (sau, în cazul Real-ului, n-au câştigat, ceea ce înseamnă acelaşi lucru), asta ca să nu mai spun că şi cei care doream eu să piardă – aţi ghicit, Barcelona! – au câştigat, ba au mai făcut şi spectacol. Cronologic, prima întâmplare nefericită s-a derulat în campionatul de bambilici, unde Dinamo a câştigat pe deplin nemeritat meciul cu Sportul, cu 1-0, fapt cu atât mai uluitor cu cât la Dinamo printre titulari s-a aflat şi Moţi. A venit apoi, într-un crescendo aproape natural, povestea lui Hagi: Galatasaray a condus cu 1-0 şi mi-am zis că a venit în sfârşit momentul spargerii ghinionului. Era un meci banal, în deplasare, contra unei echipe fără pretenţii. Mă aşteptam ca sfertul şi ceva de echipă adus din România să dea în continuare recital: Zapata să apere tot, Culio să creeze ocazii, iar Stancu să le finalizeze. În loc de asta, ce văzui? Zapata a luat fix 3, dar a mai „creat” încă vreo două, nefinalizate de ăia, Stancu se întâlnea cu mingea doar pentru a o „umple de sânge” (căutaţi în argoul fotbalistic dacă nu cunoaşteţi expresia), iar Culio a terminat chiar plin de sânge, fără ghilimele, cârpit în vestiar de Barros, şucărit că ăsta nu-i pasase la o fază de gol. Mi-am căutat consolarea în handbal. La 13-7 pentru Constanţa, în deplasare, la Sarajevo, până să mă bucur pe deplin, ai noştri au luat 4 în 2 minute, astfel că la pauză era doar 13-11. De aici până la 14-13 pentru ăia n-am mai fost decât un pas. Făcut. Finalul n-a fost apoteotic, ci apocaliptic: am ratat şi 7 metri, şi două contraatacuri, ăia au înscris având 2 (doi!!) jucători eliminaţi, ce mai, în materie de handbal cretin ne-am surclasat pe noi înşine. Nu-i nimic, zic, las’ că-l bate măcar Federer pe Djokovici (tot neam de ex-iugoslavi, ca ăia de la Sarajevo) şi-mi trece amarul. Aiurea: sârbălăul mi l-a desfigurat, cu 6-3, 6-3! Urma, fireşte, înfrângerea Barcelonei, la Mallorca. În loc de 3-0, cât speram eu, a fost 0-3, Şi ce dacă? Batem şi noi (Real, adică) la La Coruna, cu 4-0. Cam atât ar fi trebuit să fie: 2 bare (Ramos şi Ronaldo) plus cele două ratări ale unui bivol numit Benzema (pe linia porţii, cu mingea la picior, se împleticeşte şi o pierde, iar la ultima fază a meciului, singur cu portarul, dă efectiv cu stângu-n dreptu’!) fac exact 4 goluri. N-am avut aşa o sâmbătă de când mă ştiu. Mă încurajez spunându-mi că anul acesta lăsăm sâmbetele Barcelonei, că pe noi ne interesează numai zilele de marţi şi miercuri.