Gabriel MANȚĂ

Solistul Universal a căzut într-o zi de sâmbătă, dar nicidecum una banală. Dacă am spune că nimic nu anunţa contra-isprava Barcelonei, acest 1-1 la Gijon, ar însemna că nu ştim să ascultăm mecanismele interne ale fotbalului. Efectul Europa s-a făcut simţit poate mai repede decât ne-am fi aşteptat, dar şi circumstanţele erau favorabile. Distanţa faţă de Real era comodă, recordul ăla cu victorii înşirate căzuse... De ce s-ar fi omorât catalanii cu firea la Gijon, chiar înaintea unui meci cu un adversar greu de prins în tipare?! O echipă ca Arsenal, capabilă de ingenuităţi precum acel 4-0/4-4 cu Newcastle, oricând poate surprinde la cealaltă extremă. Acum un an, cele două se întâlneau într-o fază mai avansată, în sferturi, iar la Londra diferenţa o făcea Ibrahimovic, un jucător atipic pentru stilul Barcelonei, dar tocmai de aceea capabil să rezolve acolo unde cavaleria uşoară se împotmolea. Ibra acum dă goluri pentru Milan, dar nu-i bai, că are cine şi pentru Barcelona, doar am văzut cu ce execuţie a înscris David Villa sâmbătă, mai ales într-un moment ca acela.

În celălalt meci al zilei, Şahtiorul lui Lucescu îndură concurenţa neloială a unui cap de afiş al optimilor, aşa cum este acest Arsenal-Barcelona (celălalt ar fi Inter-Bayern). După umila mea părere, televiziunea naţională a procedat bine când a ales audienţa garantată. Toată toamna a fost calată firesc pe meciurile Clujului, de-acum se poate orienta către vârfuri. Dacă Seniorul va izbuti să treacă de Roma, mă voi număra printre cei care-şi vor dori să-i facă galerie în sferturi. Deocamdată, fotbalul fără frontiere oferă reprezentaţie mixtă la Londra. Chiar şi Ancelotti, un oarecare funcţionar la o bancă tehnică, grevată de credite neperformante, cică şi-ar dori mai nou să participe la spectacolul final, pe un anume stadion Wembley.