Gabriel MANȚĂ

Dacă fiecare ar trebui să găsească un epitet pentru presă, mă tem că ar abunda cele de natură negativă. Există revoltaţi sau dezamăgiţi chiar în interior. De exemplu, Adrian Georgescu nu este la primul articol în care pune în discuţie înseşi metodele Gazetei care îi găzduieşte opiniile. Cu un exerciţiu democratic totuşi de invidiat, Cătălin Tolontan îl contrează cu aceleaşi arme ale opiniei, apărându-şi puii ca o cloşcă. Şterge de praf tablourile şi mătură gunoiul sub covor. Până la urmă, de înţeles pentru postura în care se află. Dar metodele tipice, menite să stârnească valuri, rămân blamabile. Exemple sunt cu duiumul, cam ale aceloraşi redactori, amendate copios de cititori în comentariile postate online. Zilele trecute a apărut un articol total tendenţios la adresa lui Dică, acesta având un singur scop, decriptabil mai ales pentru cei care înţeleg cu ce se mănâncă substantivul manipulare. Bazându-se pe nişte replici inerente care se schimbă de când lumea pe terenul de joc, deopotrivă între profesionişti şi amatori, între necunoscuţi şi între prieteni, redactorul prezent în cantonamentul Stelei a tras de păr un material cu un Dică pe post de tartor al clasei, care-şi terorizează coechipierii cerându-le mingea, îi apostrofează etc. Concluzia apoteotică era că nu-l suferă nici un coechipier. Scopul era o reacţie a jucătorului, care a şi venit, asigurându-se astfel marfă pentru încă o zi. Dacă eram în locul lui Dică aş fi reacţionat la concurenţă, măcar să nu-i întreţin audienţa duplicitarului. La încă o zi distanţă a mai apărut o speculaţie doctă, cu argumente pro şi contra pentru Lucescu jr. la Steaua şi Piţurcă la naţională. Ca să vă faceţi o idee, pentru prima mutare argumentele pro sugerează faptul că Meme este în relaţii bune cu Răzvan, în timp ce un argument contra era că relaţiile dintre cei doi s-ar fi răcit! Prostioare de-astea sunt livrate frecvent pe post de bombe. Nu mai vorbim de bombe sexy...

O altă faţetă s-a văzut în cazul despărţirii lui Mutu de impresarii Becali. Am amintit deja de un radiofonist matinal (Sport Total FM) care s-a grăbit cu verdictul ca de obicei, fiindcă are acest obicei, să-şi facă subiecţii proşti fără eufemisme. La cât de superficial a fost, a arătat că, nu de puţine ori, cine zice ăla e. Apoi a venit Gazeta, prin acelaşi Tolo, cu amănunte care certificau faptul că separarea fusese o manevră strategică. Era exact ceea ce susţinusem şi eu în prealabil, fără a avea la îndemână atâtea informaţii, doar interpretând situaţia din perspectiva psihologică a celor implicaţi. Tot la nivel de redactor-şef, Prosportul vine cu altă părere, deontologică. Mutu ar fi un băiat „oricum, dar numai prost nu”, care a înţeles că relaţia cu Becali mai mult i-a dăunat şi acum a găsit în sfârşit calea cea dreaptă! Rezumat: 1 – Mutu e prost; 2 – Făcătură, fără relevanţă gradul de inteligenţă; 3 – Mutu e deştept. Murim şi n-o să ştim cum e Mutu cu adevărat! Dacă nu îi lăsăm pe alţii să judece în locul nostru, Mutu e cum vrem noi...