Doru POPOVICI

La Mulţi Ani!

Urarea e pentru dumneavoastră, cititorii noştri. Le-aş ura şi celor angrenaţi în „fenomen”, dar cred că şi-au urat între ei din toate poziţiile în toate direcţiile, toate cele, astfel încât ale mele nici nu mai încap. Şi, la urma urmei, ce le-aş putea ura? Şi cui? Capilor Mafiei, Naşu’ şi Corleone, ani mulţi de funcţie!? Camarilei lor, adică preşedinţilor de cluburi, prosperitate (când vreo 12 din 18 se gândesc doar la supravieţuire, iar ăilalţi 6 visează tunuri date UEFA prin participare – doar atât, că puncte de unde!? – la cupele europene, de unde să le vină câţiva bănuţi care să mai cumpere vreo doi împiedicaţi de prin Portugalia) când nici un tip de fraudă financiară nu le-a scăpat!? Fotbaliştilor şi antrenorilor performanţă, când singurele performanţe pentru care se pregătesc încă de mici copii sunt fie să ajungă servitori la Becali, fie să dea peste ei vreun dobitoc de arab cu bani pentru care Oli e totuna cu Mourinho, iar Mirel pare chiar fotbalist!? Nu ştiu dacă, luaţi de-a valma, dintre toţi cei angrenaţi în circul ăsta, ar ieşi vreo 10-12 cu care să nu-ţi fie ruşine să fii văzut... Antrenori sunt, oricum i-am răsuci şi învârti, doar doi: Lucescu (ăl’ bătrân, doar nu credeţi că mi-a luat Dumnezeu minţile şi să-l consider tot antrenor şi pe papagalul ăla mic) şi Boloni, hai, trei, cu Dan Petrescu. Despre preşedinţi de club, numai de bine: bine că sunt liberi, bine că nu-i caută Finanţele şi Parchetul, bine că pot lătra cât îi ziulica (da’ şi noaptea!) de lungă pe la toate televiziunile. În privinţa fotbaliştilor, nu-mi amintesc, în ultimii vreo 10 ani, nici o faptă de vitejie: nici o acţiune de povestit nepoţilor, nici un gol memorabil, nimic. Exceptând, desigur, autogolul de mare virtuozitate al lui Bănel. Şi vă rog frumos să nu-mi povestiţi nici de câştigătorul Champions’ League, Chivu, nici de prietenul lui cel mai bun, Mutu, pe care „veşnicul căpitan” al Naţionalei îl vede indispensabil la echipa asta, în timp ce Fiorentina tocmai ce a anunţat că l-ar da şi de pomană... Acu’, că a trecut şi Sf. Vasile, urările (ălea făcute între ei) s-au cam terminat şi ele. Mai sunt cele de Sf. Ion, şi gata. Că tot se termină şi caltaboşii, şi vinul. Petrecerea naţională a fotbalului, cu urări cu tot, e gata. În tot acest timp, ăia care joacă vreo 60-70 de meciuri pe an, au tot jucat. Că asta-i meseria lor. Ştie cineva cu adevărat ce meserie au ai noştri, ăştia de-şi zic fotbalişti?