Mario Balotelli, italianul ăla de culoare care spunea acum vreun an că este cel mai bun din lume, a mai scăzut din pretenţii. Cică acum scopul său este de a deveni cel mai mai bun fotbalist, fiindcă deocamdată Messi ar fi singurul care-l întrece. Ultimele isprăvi ale lui Messi, în dubla postură de marcator şi servant, se pare că l-au redimensionat puţin pe cel alintat SuperMario. Oricum, nu e rău să existe încredere în sine, fie ea şi nemăsurată. Obişnuiţi deja cu ego-ul lui Balotelli, italienii au identificat trei jucători cam de aceeaşi vârstă cu acesta, dar care deja se află pe o treaptă superioară a evoluţiei ca fotbalişti. Doi dintre ei au fost prezenţi şi la turneul final din Africa de Sud, iar celălalt a uimit pe toată lumea la prima expunere în galantarul Ligii Campionilor. Să-i luăm pe rând…
Thomas Muller de la Bayern. Cel mi bun tânăr jucător de la mondiale, başca golgeter. Pe lângă talent, are şi însuşirea aceea nemţească de a şi-l preţui. De el putem fi sigur că nu se va irosi. Poate juca mai multe posturi cu aceeaşi dezinvoltură, nu se pierde în floricele, este eficienţa întruchipată.
Javier Pastore de la Palermo. După transferul lui Cavani la Napoli, nici o clipă rolul de fuoriclasse n-a rămas liber. În mod natural, acolo a fost aşezat argentinianul Pastore. L-a uimit până şi pe Messi la mondialul african, acesta declarând că nu-i vine să creadă când îl vede pe Pastore ce poate face cu mingea. O fi Messi băiat bun, dar sigur n-a fost vorba numai despre amabilitate.
Gareth Bale de la Tottenham. E un fel de Bolt al fotbalului. Şi mai bine ar prinde o comparaţie cu schiul. Nu face slalom printre steguleţe, ci coborâri extreme printre stânci. E galez, deci n-o să-l vedem pe la turnee finale. Spre uşurarea lui Maicon, care părea o locomotivă Diesel pe lângă un TGV. Iar Zanetti o locomotivă cu aburi!
Toţi aceştia au 21 de ani. Noi îi avem pe Torje, tot 21, care poate ar trebui să schimbe mediul, pe Stancu şi Tănase, ambii 23, care întârzie să devină certitudini. Până la 27 de ani, vârsta “prinţului” Cristea, mai e!