Doru POPOVICI

S-a încheiat, aşadar, la masa tratativelor, prima jumătate şi ceva a campionatului nostru de nefotbal. La despărţire, deloc tragică, nu-ţi vine să spui nici măcar „Dumnezeu să-l odihnească!”, fiindcă odihna este permanentă pe tărâmul veşnic păstorit de Corleone şi Naşu’. Dovada este că de câte ori odihniţii noştri se întâlnesc cu obosiţii lor (care joacă între 60 şi 70 de meciuri pe an) de atâtea ori ne surclasează. Rămâne drept singură consolare faptul că anul ăsta mai avem de luat o singură bătaie soră cu moartea: a Stelei, la Napoli.

Revenind la pseudo campionatul nostru, vă reamintesc că acesta a debutat cu imaginea unei bătălii încrâncenate, ideea de bază fiind aceea că lupta dintre provincie şi Capitală va fi dramatică, marile favorite, CFR Cluj şi Unirea Urziceni urmând să se confrunte cu orgoliile profund rănite ale (ptiu!) „granzilor”, adică Steaua şi Dinamo, başca Rapid şi probabil Craiova. Dacă adăugăm şi perspectiva din vară, cum că vom avea vreo 6 echipe în competiţiile europene (unde, în ”focul luptei”, urma să ne călim pentru aprigele bătălii cu Albania şi Belarus la nivelul Naţionalei!) era clar că va urna un tur cum n-a mai fost şi n-o să mai fie. Acum, la final, concluzia mea e că a fost un tur cum au tot fost şi cum sperăm (în van, evident) chiar că n-o să mai fie. Favoritele alea au reuşit, e drept, câteva performanţe rarisime: Urziceniul a luat-o în preliminariile ambelor competiţii europene, retrogradând din Champions’ în Europa League, de aici afară cu totul, iar perspectiva cea mai plauzibilă în momentul actual este că se va căra şi din Divizia A. Iar ca, pardon, coliva să aibă şi bomboană, asta a însemnat plecarea în bloc a întregului lot, încât, de fapt, de retrogradat (dacă o fi să fie...) nu va retrograda Unirea Urziceni, ci o adunătură. CFR-ul a făcut-o şi mai lată, reuşind să bage la Munchen 2 goluri pentru noi şi 3 pentru Bayern, de ieşise şi gluma aia: cică deşi conduce cu 3-2, Bayern alerga înnebunită să înscrie golul de onoare! Despre „granzi”, numai de bine: oare se aştepta cineva, cu excepţia fanilor bolnavi, că ălea două sau patru să joace chiar fotbal, în condiţiile în care „piesele de bază” sunt ori răsuflaţi reciclaţi, ori bagabonţi inadaptabili? Şi totuşi, în marea asta de panarame, parcă-parcă se-arată şi o „fantă de lumină”, cum zic experţii în arbitraje. Despre ea, data viitoare.