Gabriel MANȚĂ

Apreciez în aceeaşi măsură tiqui-taca Barcelonei sau a Spaniei, dar şi jocul „cu negrele” al lui Mourinho. Cu Inter, o echipă evident inferioară catalanilor, i-a reuşit. În schimb, Realul s-a crezut prea devreme egala Barçei. Îmi place şi Ronaldo, dar niciodată mai mult ca Messi. Portughezul joacă mai mult pentru sine, indiferent din ce echipă a făcut parte. Din păcate pentru el, este metrosexual şi pe teren! Rareori o să vedem la el pase precum acelea ale lui Messi din repriza secundă. Revendică sfidător cartonaşul galben, bruscându-l pe Guardiola. Messi îl obţine pe furiş, pentru o simulare naivă.

Cu toate acestea, scorul de 5-0 m-a enervat prin proporţiile lui. L-aş aşeza lângă alte scoruri recente, mincinoase şi ele: Portugalia-Spania 4-0 şi Arsenal-Şahtior 5-1. La primul meci, Ronaldo a dat cu banderola de pământ fiindcă Nani i-a stricat un gol. Vroia să umilească fantomele unor campioni mondiali fără vlagă şi fără motivaţie, dintre care făceau parte şi niscai coechipieri madrileni. Şi noi i-am bătut cândva pe nemţi cu 5-1 în amical şi la ce ne-a folosit? Mai mult i-a folosit lui Pleşan, care a prins valul perfect şi l-a călărit până l-a secat. Cât despre celălalt rezultat înşelător, mulţi l-au luat peste picior pe Lucescu ăl bătrân când spunea că ai lui au fost cam la acelaşi nivel cu tunarii. El a avut mult mai repede dreptul la recurs, după doar două săptămâni luându-şi revanşa, ba chiar a urcat apoi pe primul loc în grupă. Mourinho va ţine mai mult timp frustrarea în el, dar şi când va avea ocazia s-o elibereze...

Luni seară, Barcelona s-a prezentat ca un student eminent, care a tras cel mai uşor bilet. Două mingi deviate fericit, apoi i-a tratat pe adversari ca la coridă, ameţindu-i cu capa şi răpunându-i cu încă trei lovituri. Nu-i diferenţa reală, dar de data asta aşa s-a scris istoria. Care se repetă numai când ai de-a face cu fraieri. Iar Mourinho cică n-ar fi. Dacă îi dai o palmă (la manita!), rişti să-ţi dea un pumn.