Doru POPOVICI

Ieri dimineaţă am luat la citit lotul pe care România îl prezintă în confruntarea cu italienii. Brusc, m-au năpădit amintirile nu foarte îndepărtate: Gică Popescu, Gică Hagi, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuş, Ilie Dumitrescu... ce nume, ce fotbalişti, ce tehnică, ce spectacol! Aşteptam fiecare meci cu sufletul la gură, întrebările pe care mi le puneam pe atunci fiind: „Oare ce minuni o să mai facă Gică?” sau „Câte dăm Argentinei diseară?” (!?!) ori „N-ar fi mai bine să-i menajeze pe ăştia dacă suntem deja calificaţi?”. Observaţi, vă rog, că toţi jucătorii mi s-au întipărit, adânc, cu nume şi prenume. Astăzi, vă jur că habar n-am cum îl mai cheamă (eventual de ce mama dracului îl tot cheamă!) pe Florescu, cum nici dacă îndeletnicirea lui de bază e chiar aceea de fotbalist ori dacă asta n-o fi la el doar vreun hobby... Nu ştiu nimic nici despre numitul Râpă, dar dacă iau de bun ce scria despre el „Gazeta Sporturilor” de luni, anume că nu înţelege mai mult de 2 (două!) indicaţii tactice, am toate motivele să nici nu aprofundez subiectul căutând indicii suplimentare. Ba chiar cred că în întreg lotul nu există decât trei fotbalişti „cu acte”, ei fiind Raţ, Torje şi, cu niţică derogare, Chivu, „eternul căpitan”. Pe care l-am urmărit duminică în derby-ul cu Milan a fost nu inexistent, ci de-a dreptul dăunător. A jucat pe banda stângă, un post care, pe când juca la Ajax, i-a deschis calea celebrităţii. Părea să fi uitat complet cu ce treabă se afla pe acolo: nici o centrare reuşită, pase aiurea, depăşit la orice dribling al oricărui adversar. Păi dacă ăsta ne-a rămas drept etalon de performer (doar joacă la campioana Europei, nu?), atunci ne-am dat dracului. Se poate însă şi mai rău, ar zice optimiştii! În cazul Naţionalei noastre asta s-ar traduce prin prezenţa în lot a unui Deac, care nu ştiu dacă mai prinde măcar loc în tribună la meciurile echipei lui, ori a lui Goian ale cărui trecute prestaţii (că deocamdată a preluat şi el modelul Deac, cu loc rezervat tot în tribună) au fost corect evaluate de Mafia din Palermo care l-a lăsat în viaţă probabil în ideea că nu se face să omori omu’ dacă nu-i vândut, ci doar atâta poate, săracu’. Ideea e că după ce că n-avem fotbalişti, ăştia care sunt ca vai de mama lor. Hai România!