Doru POPOVICI

Sportul este în general o activitate umană care se practică şi se urmăreşte în timpul liber. Se adresează, va să zică, unor alte vremuri decât astea absolut cretine pe care le trăim, şi în care despre „timp liber” pot vorbi doar sărmanii disponibilizaţi, şomerii „de meserie” şi eventual boschetarii. Omul normal, adică acela ocupat cu ceva, fie serviciu, fie şcoală, nu are timp nici să respire, fiind fie suprasolicitat de un şef care trebuie să se afirme în ochii propriilor săi şefi, fie de profesorii care încă n-au priceput că elevul e şi el om, deci are nevoie şi de timp liber (o carte, un film, un fotbal, o discotecă), nu doar de teme. În aceste condiţii, nu e de mirare că numărăm tot mai mulţi obezi la suta (nu la mia, că asta-i în alte ţări!) de locuitori şi, pe cale de consecinţă, tot mai puţini sportivi de performanţă. Că de mare performanţă, adică aceia care să domine sportul mondial sau măcar continental la disciplina lor cred că în curând nici nu vom mai putea vorbi. Dintre multele sporturi existente pe lume, sigur că unele ne sunt (probabil pe veci) inabordabile, unele pentru că solicită o cantitate de efort şi de tenacitate peste puterea de înţelegere a românului (ciclism, înot etc.) iar altele fiindcă presupun un nivel de educaţie, inclusiv bune maniere, de asemenea de neînţeles pentru (prea) mulţi dintre noi. Aş aminti aici doar golful şi snooker-ul. Sunt aşa numitele sporturi elitiste, unde numai însuşirea elementelor de bază costă enorm, pe lângă educaţia care trebuie să existe „la purtător”. Nouă ce ne rămâne? La o primă privire, ba chiar şi la o a doua, doar fotbalul. Pe ăsta poţi să-l joci şi cu şcoală, şi fără, şi cu bune maniere, şi fără. Important e să dai bine în băşică. Aşa se vede de la noi. La alţii, ăia care au făcut până şi din fotbal o artă şi o ştiinţă, prin Franţa, prin Germania ori Olanda, toate şcolile de fotbal sunt anexate unor şcoli-şcoli. Analfabetul sau ghiorţanu’ nu mai au acces. Încă de la grupele de copii, viitorii fotbalişti învaţă şi carte, dar şi să vorbească, să se îmbrace, nu doar să dea goluri. La vârsta maturităţii sunt nişte oameni responsabili, nişte profesionişti cu înaltă calificare. Poate nu sunt tocmai elite, dar în nici un caz nu pot deveni nici Iancu, nici Piţurcă!