Doru POPOVICI

Nu. CFR Cluj n-a avut ghinion. Sau doar ghinion. A avut în plus atitudinea tipic românească, indiferent că aceia care au manifestat-o erau argentinieni, portughezi sau chiar români. Adică au intrat cu toţii marcaţi de ideea că Bayern e un monument imposibil de clintit (nicicum de demolat), o cetate inexpugnabilă, că stadionul o să le cadă-n cap, că, pardon, Culio nu-i Schweinsteiger şi că etc. Altfel spus, condiţia de milog ne-a devenit o a doua natură, din care cauză ne este imposibil să mai observăm, măcar uneori, că ălălalt, „stăpânul”, nu-i tocmai în apele lui: că mai are şi el o migrenă, că şchioapătă, că-l dor şalele şi că ar putea fi măcar bătut, dacă nu chiar desfigurat, cu o singură condiţie, aceea de a-l trata ca pe un egal, nu ca pe Superman-ul de altădată. Nu-ţi trebuie cine ştie ce ştiinţă a jocului pentru a observa, încă din primele 5 minute, că Bayern nu leagă nimic, că fundaşii ei nu se sincronizează, că sunt greoi şi nesiguri şi că atacul este sublim dar lipseşte cu desăvârşire. De la ce ni s-a tras, totuşi? Simplu: ca întotdeauna, de la atitudine în joc, de la angajament, de la „pus osul”. Am văzut la fiecare jucător clujean, în diverse momente ale jocului, reacţii lente, greoaie, dublate de o visare sinucigaşă exact atunci când era nevoie de concentrare maximă. Spre deosebire de adversari, care declanşau ca un trăgaci de pistol la orice atingere a mingii, clujenii jucau ca tata mare: pasă d-aia leşinată, preluare, oprire, privire în stânga, în dreapta, iar apoi, când să o dea mai departe... unde-iiii!? Că i-o luase neamţu’ de-acu’ două minute, de când o preluase... Vreau să spun că între tehnica asta a noastră, de mingicari de maidan, şi aia în regim de viteză, cum o au toate echipele care chiar vor şi fac performanţă, este o distanţă enormă. De aici vin şi toate belelele: de la lipsa de reacţie rapidă. Niciodată pe neamţ nu o să-l lovească mingea în tibie (iar de acolo să se ducă-n propria poartă...), nici în burtă, de unde să se ducă tot acolo, şi niciodată neamţul n-o să şuteze ca idiotu’, din întoarcere, în propriul careu mic, direct în adversarul lipit de el (de unde... golul nr. 3), ci o s-o buşească în corner sau în aut. Fiindcă aşa e simplu şi eficient. Şi sigur. Iar asta are de-a face cu multe chestii, inclusiv cu alimentaţia, cu şcoala urmată cinstit, cu I.Q.-ul, şi câte şi mai câte...