Doru POPOVICI

Într-o ţară în care toate merg anapoda, sigur că fotbalul n-ar avea nici un motiv să facă excepţie, mai ales că el este o „oglindă a societăţii”, cum inspirat şi de-a dreptul metaforic se exprima pe gură miliţianul Dragomir încă de acum mulţi ani (trăiască!). În balamucul ăsta există totuşi un reper: „eternul derby” (cum inspirat îl numesc ziariştii de zeci şi zeci de ani, predându-se ştafeta metaforei de la o generaţie a alta) Steaua – Dinamo. E un fel de Real – Barcelona sau de Chelsea – Manchester, ba chiar mai mult decât atât, fiindcă la ăia derby-urile au loc doar pe gazon, în timp ce la noi el începe cu mult timp înainte, pe sticlă şi pe hârtie, continuă tot acolo vreme bună, dar se extinde chiar înainte de a începe şi pe străzi, prin tramvaie şi uneori în beciurile Poliţiei şi Jandarmeriei, finalizându-se cu amenzi şi dosare penale. Exact ca în restul societăţii: suntem undeva la limita dintre sclavagism şi Evul Mediu, dar ne sună bine să ne dăm europeni, deşi între noi şi restul continentului distanţa este cosmică. Invariabil, indiferent cine ar arbitra, la sfârşit există cel puţin o tabără de nemulţumiţi care dă vina pe arbitri (care au contribuit decisiv la victoria ălorlalţi) şi, desigur, pe ghinion, ăilalţi fiind mereu beneficiari ai unei bafte porceşti. La urmă, dacă nu cumva se termină egal (şi, deci, toată lumea a fost furată de arbitri şi lovită de ghinion), învingătorii ne vorbesc despre victoria pe care evident că şi-au dorit-o mai mult, iar ăilalţi descoperă înţelepciunea nemăsurată din vorbele antrenorului: „Ne-a spus că acu’ e important să uităm cât mai repede înfrângerea asta şi să pregătim cât mai bine meciul următor” (pe bune, a zis-o unu’, alaltăieri, după meci), după care vine ca o sentinţă implacabilă chestia aia cu „Viaţa merge înainte!”. Restul sunt doar mici glumiţe de stână, o hârjoneală cu iz de dosul gării sau de curtea interioară a pârnăii, în cazul nostru concret cele practicate de domnii Becali, de meserie europarlamentar şi cioban, şi Borcea, de meserie traficant de butelii şi sufletist, că de aia mai are din când în când probleme cardio. Despre fotbalul jucat aproape că n-are sens să discutăm. A făcut-o oricum mai bine alde Babicu’, la Sport.ro, după meci, vorbind despre gafa lui Tătăruşanu de la penalty. Dacă a ajuns Babicu’ să vorbească despre gafe, noi ce dracu’ să mai zicem?