Vă mărturisesc că dintre toţi antrenorii români, mie cel mai bun mi se pare Emil Săndoi. Nu-i includ aici pe Lucescu şi Boloni, care au un statut aparte: prin nimic din ceea ce au realizat (şi au realizat destule, slavă Domnului!) nu pot fi asimilaţi categoriei menţionate, măcar în ideea că performanţele lor cele mai importante s-au produs pe alte meleaguri. De aceea, reformulez: dintre toţi antrenorii români de la echipe româneşti din România... restul rămâne valabil. De ce Săndoi? Păi, în primul rând fiindcă reuşeşte să închege măcar din doi în doi ani, dacă nu chiar anual, câte o echipă care adesea chiar joacă fotbal. Nu că aşa ar vrea el, ci fiindcă s-a specializat în echipele „under...”, în spaţiul liber putând figura 21, 19, 17. Ceea ce înseamnă că odată depăşită vârsta-limită, jucătorul respectiv dispare automat din echipă. Şi trebuie căutat un altul. Şi iar. Şi mereu. E o muncă titanică, sisifică, iar uneori probabil că-i vine să înnebunească: atunci când, în preajma vreunui meci mai dificil sau mai important, cel mai bun jucător îi este „furat” de Naţionala mare. Ar trebui să fie, de fapt, fericit sau măcar mândru că a reuşit să promoveze un jucător valoros către marea performanţă. În fond, chiar ăsta şi este rolul naţionalelor de tineret sau de juniori: de a roda jucătorii cei mai buni la nivel internaţional, da a-i promova în categorii succesive de vârstă până la aceea a maturităţii sportive. Aici intervine însă, ca în toate domeniile, specificul naţional: inconstanţa în pregătire pe termen lung, infatuarea în cazul promovării la un alt nivel (fie la echipele naţionale, fie la seniori în echipa de club), fiţele în situaţia că se interesează de ei vreo echipă serioasă etc. Avem exemple şi de echipe naţionale (aia under 17, de acum vreo 2-3 ani) la care selecţia s-a făcut pe şpagă de la părinţi, de unde un joc de panaramă şi scoruri tot de 0-7 sau 0-9. Nu e şi cazul lui Săndoi: la naţionalele antrenate de el, selecţia e selecţie, iar jocul arată altfel. Adică bine. Tind să cred că necalificarea a fost generată de absenţa celor cinci titulari, unii suspendaţi, alţii accidentaţi. Cu toate acestea, mă îndoiesc că-i vom vedea curând la Naţionala mare. Dar nu din cauza lui Săndoi.
(16 oct 2010, 16:04:54