Gabriel MANȚĂ

Naţionala mare a intrat într-o lungă hibernare, tocmai când Mutu va scoate capul ca ghiocelul, dar primăvara trebuia să ne-o vestească echipa „primavera”. Până şi vremea a ţinut să anunţe o sărbătoare ce mai mult se dorea decât se prevestea. Gazonul era de un verde ireal, sfidând parcă terenurile de golf ale englezilor. Tricolorii mici au început avântat, aşa cum le stă bine unor tineri cărora le fierbe sângele în vine. Nici englezii nu s-au mărginit în a ne admira ocaziile de gol, scăpând de două ori spre poartă. Acolo au dat însă peste un băiat cu genă de portar şi arcuri în picioare. Deşi e subţire, Lung junior are vână, degajând până în preajma careului advers. În câmp, Torje şi-a asumat prea multe responsabilităţi, probabil pentru că era căpitan. Alexe, colegul său de la club, n-a fost deloc în zi de şut, arătând că accidentarea a lăsat urme. Cei doi erau completaţi la mijloc de doi stelişti, cu care teoretic vor trebui să se înfrunte duminică, numai că Lăcătuş nu pare a pune preţ pe noua generaţie. În faţă, rapidistul Sburlea a făcut de toate, numai de gol nu s-a lipit. Culmea, tocmai faptul că nu erau suficient de copţi pentru tactică, a făcut ca jocul să placă. Aici, de-alde Mourinho sau Răzvan Lucescu n-ar fi făcut altceva decât să pună şaua unor mustangi.

Meciul se scurgea fără golul izbăvitor, dar laitmotivul cu demisia nu se auzea de nicăieri. La ultimul corner, când nimic nu mai conta, iată-l pe excelentul portar Silviu Lung cerând permisiunea să atace careul advers. N-am înţeles de ce. De ce a cerut-o, de ce nu i s-a acordat, de ce s-a conformat... Puţină nebunie n-ar fi stricat în clipele acelea de final. Să se fi avântat în atac fără să arunce vreo privire spre bancă, să fi dat gol şi după aia putea să ceară voie. Sau iertare!