Gabriel MANȚĂ

Precum barza chioară, căreia Dumnezeu îi face cuib, echipa României are rezultate mai bune când nu joacă! Cele două egaluri de vineri, din grupa noastră, transformau un eventual punct la Paris în aur curat. Specialitatea casei în ceea ce-l priveşte pe Lucescu, dar care de data asta n-a mai fost servită. Am pierdut cum am pierdut, iar calificarea directă e compromisă (cred că la asta se referea Marica). Am mai putut constata cum, în legea casei proteviste, Mironică a făcut pasul de la comentator la lider de opinie, eliberând pe post nişte frustrări colţoase sau glume ca la emisunea umoristico-fotbalistică pe care-o face alături de Banciu (pun pariu că acesta din urmă se va situa la polul opus!).

Se poate spune că selecţionerului i-a ieşit pasienţa cu Pantilimon în poartă, atent şi ocrotit de noroc, dar scopul care se vehiculase, acela de a fi magnet pentru centrări, nu s-a realizat. Lipsit de detentă, portarul doar culege mingile înalte profitând în principal de anvergura sa. În schimb, e vulnerabil la mingile pe jos, cele plasate la colţuri, când trebuie să se împingă în picioare pentru a plonja. Linia de apărare a funcţionat în general bine, cu un Chivu care ne arată cât de bun poate fi pe un post care i se potriveşte, nu pe bandă, acolo unde e speculată lipsa sa de viteză. Aceasta a ieşit totuşi în evidenţă la faza deschiderii scorului, când l-a talonat îndelung pe Remy dar nu a recuperat nici măcar jumătate de metru de-a lungul cursei.

Inspiraţia lui Lucescu jr. s-a terminat la puzzle-ul de la mijlocul terenului. Aveam nevoie de un Zicu proaspăt de prin minutul 70, ideal ar fi fost ca rocada cu Deac să se facă în sens invers. Şi Blanc a păstrat nişte oameni importanţi pe bancă, dar când i-a aruncat în luptă s-a văzut! Florescu ne-a arătat ce limitaţi sau interesaţi sunt cei care l-au linşat prin presă. Pentru că nu face parte din nici o castă a ligii lui Mitică, nici stelist, nici dinamovist, nici altceva, a fost luat la ţintă inclusiv de suporteri. Până acum i s-au pus în cârcă toate nerealizările unei întregi echipe. Şi unii insistă şi acum în orbirea lor, pur şi simplu nevăzând ce joc inteligent a făcut Florescu la Paris! A dublat perfect în apărare, având câteva intervenţii salvatoare în careu. OK, nu e un număr 10, dar ce vină are el pentru asta?! Poate revine Mutu şi subiectul se închide de la sine. Deocamdată Florescu ocupă un loc de expunere pentru fotbaliştii unor fraţi impresari, deci va fi mereu luat la ţintă de aceştia. Cel la care nu cred să mai vedem vreun progres este Cociş. Din primăvară, banda dreaptă va arăta altfel cu Torje, care mai şi centrează, mai şi şutează.

În atac, Niculae a fost anihilat complet de nişte fundaşi care îl au săptămână de săptămână sub ochi. Frondeurul Marica are meritul pasei la bara lui Săpunaru, dar privirea sa rece, în momentul în care Lucescu jr. îi dădea îndicaţii de la o distanţă „oficială”, a spus totul despre şansele sale de a-i fi luat locul monegascului la start. Stancu a alergat, s-a demarcat, dar a fost prea emotiv la întâlnirea cu şansa. La ocazia lui Florescu, Lloris a respins mingea la el, în unghi, dar s-a lăsat pe spate, reluând din cădere  mult peste poartă. Apoi, păcat că a scăpat pe sub picior pasa aceluiaşi Florescu la 16 metri, când era în situaţie promiţătoare de unu la unu cu adversarul direct.

În încheiere, despre faza primului gol. Da, a fost ofsaid, nicidecum unul uriaş cum declamau exaltaţii de la microfon. O greşeală, nu un furt. În rest, nici măcar o tentă filofranceză n-a avut arbitrajul. Dacă ne agăţăm numai de această fază şi marşăm în continuare pe ideea de victime predestinate ale arbitrilor, nu vom prinde nici locul de baraj.