Doru POPOVICI

Scriu această rubrică la prânz, dumneavoastră o citiţi sâmbătă dimineaţă, iar meciul despre care fac eu speculaţii aici se desfăşoară tocmai sâmbătă seară. Ar fi, deci, suficiente argumente pentru ca realitatea din teren să mă contrazică în negrele-mi presimţiri şi speculaţii, iar cel mai fericit aş fi eu. Ultimele evoluţii ale Naţionalei n-au însă darul de a ne da vreun motiv de optimism, iar tactica preconizată de junele, chiar infantilul, Răzvan nu generează nici ea cine ştie ce speranţe, fiindcă în loc de marea lovitură pe care de prea mulţi ani o toot aşteptăm, acum singura perspectivă se arată a fi cea a unui nou egal chinuit, postura de milogi încercând prin antijoc să obţină nişte resturi devenindu-ne o a doua natură. Într-adevăr, „tactica” (dacă o fi măcar vorba despre aşa ceva) prevăzută pentru meciul de pe Stade de France este cea a pârjolului, a defensivei totale, a retragerii în munţi şi a otrăvirii fântânilor. Când pleci la drum către un meci pe care tu însuţi îl apreciezi ca fiind cel al ultimei şanse, atunci parcă s-ar cuveni să-ţi propui să ataci tu, să-l ataci pe duşman în propriul său teritoriu, cu alte cuvinte să joci ofensiv şi să înscrii tu, de câte ori poţi, şi nicidecum să-ţi fixezi ca ţintă un 0 – 0 greţos, bazându-te în principal pe ghinionul ălorlalţi de a nu înscrie. Merci boucoup, monsieur Lucesco, or zice la urmă franţujii când vor vedea pe tabelă un 1 – 0  care pe ei să-i scoată din belea iar pe noi să ne îngroape definitiv. La fel zic şi eu: merci, Lucescule, da’ nu era nevoie de atât deranj, putea la fel de bine să rămână „Piţi, lasă-ne!”. Că tot atâta „tactică” avea şi el în singuru-i neuron: dosu-n poartă! Peste toate, dacă se va întâmpla aşa cum ne-a ameninţat însuşi pseudoselecţionerul, adică să-l revedem în teren, ca titular (ba încă şi purtând în cârcă numărul 10)  pe insipid-incolorul tricolor Florescu, despre care încă n-am aflat de unde vine şi cu ce treabă pe la Naţională, atunci ne ducem cam degrabă tocmai până în „Oraşul luminii”, pentru că noi vom rămâne în aceeaşi beznă adâncă. Sigur că vreau să câştigăm, sigur că m-aş bucura să constat că am scris numai tâmpenii aici, numai că până acum n-am pomenit loseri care să devină winneri peste noapte, mai ales dacă nici nu-şi propun asta...