Doru POPOVICI

Am mai atacat subiectul ăsta şi în alte rânduri, şi într-o manieră diferită. Este vorba despre începutul de campionat care în majoritatea ţărilor europene are loc în jurul datei de 1 septembrie sau puţin mai devreme. Ceva mai târziu se dă startul în Anglia şi Italia, dar acolo practic nu există întrerupere nici măcar de Anul Nou, ci doar câteva zile în jurul Crăciunului. Excepţia o constituie Rusia, unde se joacă din primăvară, titlul atribuindu-se pe la mijlocul lui noiembrie. Suntem, din acest punct de vedere, în rând cu lumea, campionatul nostru având desfăşurarea cam în aceeaşi perioadă cu majoritatea ţărilor europene. Ideea de la care pornesc şi acum este aceea că echipele mari se urnesc greu, iar unele de-a dreptul împiedicat. De ce se întâmplă asta e simplu de explicat: mai toate fac achiziţii de fotbalişti, dacă nu mulţi, atunci foarte importanţi pentru evoluţia ulterioară a echipei. Adesea, una sau două dintre achiziţii sunt tocmai jucătorii în jurul cărora antrenorul (vechi sau nou, că şi asta e o explicaţie: dacă e unul nou, cum e cazul lui Mourinho la Real, să zicem, apar încă alte probleme, cum sunt schimbarea completă a stilului de joc, a concepţiei tactice, a comunicării în felurite limbi cu fotbaliştii de multe naţii din lot etc.) urmează să-şi structureze jocul echipei. Ca atare, cei păstraţi în lot sunt siliţi să-şi adapteze jocul la noile sarcini primite, la exigenţele noii tactici impuse. Gândiţi-vă, de exemplu, la repoziţionarea lui Chivu ca fundaş lateral, după câţiva ani buni de jucat doar ca fundaş central. Credeţi că e uşor? Credeţi că la Milan Robinho şi Ibrahimovici îşi armonizează jocul instantaneu? Aiurea! Deci e firesc ca jocul ăstora mari să scârţâie preţ de 4, 5 sau 10 etape. Uitaţi-vă numai la Liverpool cum se chinuie prin subsol. Ori la Juventus cum ia bătăi istorice. Ca să nu mai zic de Bayern care şi ea a luat-o de la cine nu-ţi vine să crezi, Real face egal în deplasare cu Nimeni. O săptămână mai târziu, adică alaltăieri, e rândul Barcelonei să facă şi ea egal cu alt Nimeni, încă şi mai rău: acasă! Credeţi că la titlu se vor bate Napoli şi Chievo, nu Inter, Juve sau Milan? Ori dincolo Osasuna şi Deportivo, nu Real şi Barca? Sau că Liverpool va juca barajul de retrogradare în loc să se ia de piept cu Chelsea pentru titlu? Vă înşelaţi. Echipele mari se rodează o vreme, chiar şi prin înfrângeri, pentru ca apoi să revină în vârf, unde le e locul. Deosebirea e că echipele noastre cu pretenţii, atunci când încep prost, continuă prost şi termină şi mai prost. La ăia e şi chestie de blazon şi de demnitate. La noi, doar de fiţe. E o mică deosebire, nu?