Gabriel MANȚĂ

Poate Ilie ar trebui să facă rocada cu Boc. Am avea astfel un prim-ministru sensibil, care n-ar aştepta marile manifestări sindicale pentru a-şi depune mandatul. Ar reacţiona la primele nemulţumiri ale cetăţenilor, fie ei şi turmentaţi. În schimb, la Steaua ar fi continuitate. Bocănilă are două mari calităţi. E obişnuit să-şi care stăpânul în cârcă, precum Sindbad pe stăpânul insulei pe care naufragiase, şi, în plus, este imun la scandări de-astea puerile cu demisia.

Lăsând gluma la o parte, mi se pare cam cusută cu aţă albă această motivaţie a lui Ilie. Unde o fi crescut, la pension?! E drept, şi acolo se poartă jambiere, doar că sunt albe şi li se zice şosete trei sferturi. Păi cu peluzării se ştie că nu are rost să-ţi pui mintea, cu atât mai puţin să pui la suflet. Şi oricum, unde mai poţi găsi în lumea asta sprijin necondiţionat? Iar la cum joacă Steaua în ultima vreme, numai la efuziuni nu trebuia să se aştepte. Au fost ocazii bune de a se desprinde, profitând de slăbiciunile rivalelor, pe care Ilie le-a ratat. La nivel psihologic ar fi contat enorm. Rotiţele ar fi început să se învârtă de la sine, cunoaşteţi şablonul, victoriile aduc victorii. Dar dacă n-a fost să fie, renunţi după prima lună de mariaj?! „Îmi pare rău, darling, ai ridicat vocea la mine, eu consider că nu merit aşa ceva la câte am făcut pentru tine, sunt fortuit să divorţez!” Becali zice că a eşuat fiindcă vrut să facă pictură la Steaua. Păi se vede treaba că practica înseamnă altceva decât să desenezi săgeţi cu carioca pe display-uri, prin studiourile de Liga Campionilor... Şi o ultimă idee năstruşnică: dacă mai rezista Stoichiţă încă puţin la Astra, putea ajunge la conferinţă în calitate de antrenor al părţii adverse!

Schimbând registrul, n-aş vrea să trec peste soliştii „avant la lettre” din articolul precedent. Deşi, într-adevăr, n-a mai fost aceeaşi frecvenţă de favoriţi eşuaţi, ăia care au picat, şi mai ales modul în care au făcut-o, ne-au... subordonat de-a binelea! CFR şi Roma au suferit o „rimonta” de câte două goluri pe final de meci, din partea unor adversare pe care puţini le-ar fi crezut capabile de aşa ceva. În schimb, a ţinut Barcelona şi bine că s-a ţinut tare şi Messi, fiindcă fotbalul s-ar fi urâţit considerabil dacă piticul ar fi suferit o accidentare gravă precum cea a lui Eduardo, de pildă, care să-l exileze vreun an pe tuşă. Că după aia, parafrazând o reclamă, ştii de ce revii, dar nu ştii dacă îţi mai revii!