Doru POPOVICI

În media din România se tot bate-n cap ideea că de vreo 50 de ani echipele noastre se tot străduiesc să înscrie un gol pe Anfield Road, adică la Liverpool. Cei mai curajoşi se hazardau, cred că doar până sâmbătă seara, să susţină că acum a sosit momentul ca Steaua să scrie această nouă „pagină de aur” a fotbalului românesc. Numai că sâmbătă, cum ziceam, aceeaşi Steaua a scris un capitol întreg din serialul de comedie în care tot ea deţine de ani buni şi rolul principal, e drept că la egalitate deplină cu alţi mari comici ai gazonului, Dinamo. Aşadar, cu trei zile în urmă, profitând de faptul că meciul de la Urziceni era transmis de o televiziune vizibilă, m-am aşternut la privit preconizatul festival de goluri, zicându-mi că după cele 6-7 bucăţi marcate pe terenul unei echipe de Champions’ League, la Liverpool va fi o simplă formalitate să-l bage pe primul, ăla din „pagina de aur”, după care, cu puţin noroc, poate mai vin şi altele. În fond, Liverpool e doar o echipă de Europa League...

Vă mai spun doar că la pariuri am jucat la „multigol”, mizând pe înscrierea unui număr de goluri între 4 şi 6. Mă gândeam că n-o fi chiar 0-6, dar 1-5 mi se părea pe deplin realizabil. Aş zice că mi-a ieşit doar jumătate de pronostic, în sensul că Urziceniul şi-a făcut treaba, înscriind porţia cu care o creditasem eu. Mai rămân nerezolvate cele 5 ale Stelei, moment din care parcă încep să mă gândesc că la anul vom vorbi despre 51 de ani de când tot visăm la golul de pe Anfield. O soluţie de compromis ar putea exista totuşi: să ia băieţii cu ei în avion, în delegaţia oficială, nişte pănărămi de la emisiunea aia TV de mare impact, aia cu „goale”. Şi să le basculeze fix pe Anfield, prilej cu care ne vom putea lăuda că am marcat câteva goale, dacă nu goluri. Problema pluralului nu se pune, cât timp ăla de la „bară” este ori „bări”, ori „beri”, niciodată „bare” în vocabularul fotbalistic, aşa că poate nu s-o băga de seamă nici chestia cu goluri şi goale. În rest, să ne rugăm până joi ca pe Torres să-l lase ăia pe bancă, aşa cum au zis, şi să sperăm că n-au avut bani să cumpere şi ei vreun Semedo, a cărui senzaţională pătrundere printre cei 4 domni care cică alcătuiau apărarea Stelei, mi s-a părut ea însăşi o mare realizare tehnico-tactică. Fără discuţie însă că ea n-ar fi fost posibilă fără participarea de senzaţie a celor 4 domni despre care vorbeam şi care m-au făcut, de atunci, să văd în Moţi un mare fundaş. N-ar putea fi şi el transferat, azi-mâine, la Steaua, pentru ca joi, pe Anfield, spectacolul să fie total?