Doru POPOVICI

Vă propun un exerciţiu de memorie: vă mai amintiţi de ce nu figurează Adi Mutu printre opţiunile selecţionerului (încă) în exerciţiu, Răzvan Lucescu? Nu vă grăbiţi să daţi răspunsul cu sibutramina, că greşiţi. Chestia cu slăbitul, recidiva, suspendarea etc. a survenit ulterior suspendării de la Naţională. Aceasta a fost pronunţată de „judecătorul” Răzvan Lucescu în şedinţă publică, la care a participat întreaga suflare naţională, în zilele imediat următoare antologicului meci Serbia – România 5-0, în turneul de necalificare la Cupa Mondială. Motivaţia „instanţei” alcătuită din 3 juraţi (Răzvan, Lucescu şi Răzvan Lucescu!) a fost ca imediat după acel meci memorabil, în care selecţionerul dăduse proba întregii sale competenţe, eventual să behăie, în loc să apară cu mecla aia distrusă de durere (ca toţi, absolut toţi ceilalţi!) şi să grohăie ca toţi, absolut toţi, că „Asta e!” (cu varianta „Asta-i viaţa!”), „Acum trebuie să uităm cât mai repede şi să ne pregătim pentru următoarea campanie”, că „Aşa e-n fotbal, prinzi şi zile mai proaste!”, ori că, desigur, „Fotbalul e doar un joc, viaţa merge înainte!”, ei bine, în loc de toate astea, Adi Mutu şi-a făcut bagajele şi a tăiat-o din vestiar către zări numai de el ştiute. Aşa credea el. A fost însă fotografiat, chiar filmat, la o petrecere a unui barosan, patron de club important din teritoriul ex-iugoslav. Ce mai, crimă, trădare de ţară, viol de mamă! Aşa că marş afară, pe veci, din Naţionala întregului popor şi mai ales a mea, a zis judecătorul – procuror – antrenor – patriot şi ce-o mai fi. Asta, în 2009.

În 2010, la capătul unui meci, la Minsk, în care România a jucat la fel, adică nimic, terminat cu 0-0 nu fiindcă am fost noi mai breji, ci doar fiindcă ăia n-au fost sârbi, ce-mi făcu mândrul antrenor – procuror etc.? Şi-a pus palma-n cur şi a tăiat-o, mai dihai ca Mutu, fără ca măcar să calce prin vestiar!!! Cel puţin asta declară fotbaliştii. Păi cum vine asta, mă maimuţoiule!? Adică ăla rămâne belit de tine, iar tu pleci bine-mersi în vacanţă? Că eşti stresat!? Adică... cu capu’? Ori cu obrazu’? Cât priveşte motivul stress-ului, ceva nu-mi sună. Citez: „Când unu’ îţi zice că eşti prost, tâmpit, poţi să mai faci treabă?”. Nu, bă. Că nu mai e nevoie. O ştii p-aia: când doi îşi zic că eşti beat, te duci să te culci. Când îţi zic că eşti prost, ia să vedem: eşti destul de deştept ca să pricepi ce-ţi rămâne de făcut?