Doru POPOVICI

E arhicunoscut bancul ăla vechi cu omul care duce la târg un cal şchiop, fără dinţi şi slab de nu se ţinea pe picioare. Nu pentru a-l vinde, ci ca să-l facă de râs. Cu alte cuvinte, o gloabă nenorocită, pe deplin asemănătoare cu ceea ce am prezentat noi în teren (iar unele gloabe de câte două ori în 5 zile) în ceea ce se numeşte oficial „campanie de calificare”, dar care pentru noi este doar un prilej, nou şi la fel de nefericit ca precedentele preliminarii, de a ne face de râsul lumii. E drept că două dintre gloabe au fost expediate acolo unde le e locul. În tribune, că măcar la privit fotbal s-or pricepe şi ele! E vorba de numiţii Guriţă şi Pisică (frumoase nume pentru două gloabe, parcă desprinse din opera lui Calistrat Hogaş!) obişnuiţi cu respectivele locuri încă de la echipele lor de club din străinătate, unde, fiindcă nu doar lustruiseră, ci chiar subţiaseră de atâta frecuş banca de rezerve, au fost rugaţi să poftească printre spectatori. Cu menţiunea că ei priveau meciurile pe bani luaţi, nu daţi (ca ceilalţi spectatori), de unde şi concluzia că expulzările din Europa au oarecare justificare. Ei, acu’, că ne-am lămurit cu ăia ejectaţii, să ne oprim puţin la ăia băgaţii! În teren, nu.... Aşadar, după ce ne-au îmbolnăvit de nervi în meciul cu Albania, mă aşteptam să nu-i mai văd în chiloţi şi la Minsk pe câţiva dintre ei, în capul listei figurând un figurant pe nume Florescu, fraudulosul purtător al numărului 10 pe tricou. Am rămas de-a dreptul uluit la prezentarea echipelor, văzând gloaba cu 10 pe cârcă. Asta mi-a reamintit că în istoria Naţionalei noastre au mai existat antrenori tâmpiţi care făcuseră câte o pasiune pentru asemenea panarame: mai întâi Angelo Niculescu care nu începea jocul fără Radu Nunweiler (II), care era un fel de Florescu, şi Iordănescu (dar nu numai) care nu concepea Naţionala fără Lupescu, un fel de Nunweiler! Adică soiul de jucător absolut insipid, care toot pasează cu latul şi de-a latul, că mai mult nu-l duce mintea. Spre deosebire de Florescu, ăilalţi doi mai reuşeau pase de câte 7-8 metri! Ăsta, nu. Dar marea surpriză a fost Cociş. A intrat după pauză. Iată primele lui acţiuni: mai întâi s-a buşit de Rădoi (despre ăsta ce să mai zici, cu cine să compari gloaba care vine din ţara lui El Zorab!?), apoi a bătut o lovitură liberă pasându-i direct unui adversar, cel mai apropiat, aflat la vreo 10 metri, după care i-a dat cu genunchiul în faţă unui adversar de i-a rupt capul! Apoi a dispărut complet. N-ar trebui să-i urmeze exemplul toţi, în frunte cu gloaba de Răzvan?