Doru POPOVICI

Vă mai amintiţi, poate, comentariile mele referitoare la campaniile de calificare, în care spuneam că înaintea începerii acestora suntem dacă nu favoriţi, atunci măcar ca şi calificaţi de pe locul doi, apoi, după primul meci, „şansele noastre rămân intacte”, după încă vreo două, „nu-i totul pierdut”, iar când mai sunt de disputat vreo trei-patru, începem să calculăm şansele (circa 0,017%) în funcţie de rezultatele celorlalţi: dacă ăia bat în deplasare cu 6-0, iar ăilalţi nu obţin decât maximum 2 puncte în următoarele 3 meciuri, atunci ne-am putea califica, dar cu condiţia să batem şi noi cu vreo 4-5 la 0 în ultimele 3 meciuri. E un soi de „lăsaţi-ne că ne pregătim în linişte pentru Europene” (sau „Mondiale”), cu atât mai ciudată fiind abordarea asta tip Dinamo / Borcea cu cât de la Dinamo nu l-am văzut în teren decât pe Torje, dar şi ăsta pus să joace juma’ de meci pe post de fundaş dreapta (!?!), chestie atât de cretină încât mi-a amintit de barajul cu Ungaria de acum 1000 de ani, când un (alt) idiot de antrenor îl plasase pe Dobrin „măturător” în faţa liniei de fund! Am ales, cum scriam săptămâna trecută, să plec la pescuit, riscând să nu văd meciul. Din nefericire pentru mine, acolo, la Stânca, televizorul a pornit din prima, semnalul era foarte bun, aşa că m-a bătut Dumnezeu şi am văzut panarama, din fotoliu, pe mal. Nu puteam să înjur, nici să urlu, că i-aş fi deranjat pe ceilalţi pescari. Mi-am mâncat sănătatea în tăcere, alături de soţia mea care a zis, pe la o bucată: „Hai, că doar n-or fi cretini să nu ţină de rezultat încă 10 minute!”. Uite că au fost! De fapt, încă din start, văzând alcătuirea echipei, mi-am zis că nu poţi juca altfel de fotbal decât acum doi ani (echipa cu cel mai urât joc văzut vreodată la „Europene”!) din moment ce 6 din 11 cretini erau titulari şi atunci, şi acum! Se naşte fireasca întrebare: la ce mama dracului am schimbat un dobitoc cu altul, dacă ăsta de acum are tot atâta minte şi imaginaţie, jucând tot cu Guriţă şi Cociş? Şi Rădoi! Apropo: da’ Florescu ăsta, cu ce treabă? Cum să-i pui numărul 10 în cârcă!? Da’ Cristea avea gâlci!? Nu „demisia” trebuia strigat, ci „marş acasă, golane!. Cu toţi Floreştii lui cu tot.