Doru POPOVICI

Poate mai ales fiindcă ştiinţa nu prea îi dă afară din casă, despre antrenorii români de fotbal care, când şi când, scot vreun rezultat mai acătării, se spune că au noroc. Printre beneficiarii clauzei de noroc s-au numărat, de-a lungul anilor, şi Mircea Lucescu, şi Piţurcă, şi Puiu Iordănescu. Observaţi cât de largă e gama de norocoşi: un ateu convins, o Satană şi unul cu buzunarele pline de icoane. Atunci când îi loveşte norocul şi bat pe câte cineva ori reuşesc chiar şi vreo calificare la un turneu final, norocoşii noştri o dau pe ştiinţă: ce tactici dibace au conceput, ce aşezare măiastră în teren, ce viziune a jocului i-a pălit etc. La înfrângere, ei ies din joc, neavând nici o vină că am luat-o cu 1, cu 2, cu 5 la 0. Niciodată. De la Titi Teaşcă încoace, debarcat prin anii ’60 după ce Spania ne trăsese parcă un 6-0, înfrângerile noastre au avut toate explicaţiile posibile: vremea (prea cald ori prea rece, ploaie, vânt – totdeauna orientat spre poarta noastră, cu schimbarea direcţiei la pauză! - ninsoare), starea terenului (care când e bună îi favorizează pe cei tehnici, deci pe ai noştri, dar mai mereu e proastă, mai ales în deplasare – că la noi, se ştie, creşte numai gazon d-ăla, englezescu’!), starea de oboseală (totdeauna ai noştri au o problemă cu avioanele, cu aşteptatul prin aeroporturi, cu gălăgia din hotel), economia mondială, cutremurele, tsunami-urile, exploziile solare, conspiraţiile iudeo-masonice şi, în absolut orice situaţie, asociat tuturor acestora, neapărat arbitrajul. Antrenorii noştri, la sfârşitul fiecărei partide pe care doar ei sunt surprinşi că o pierdem, trag adânc în piept şi se dezlănţuie la adresa arbitrului: ne-a furat, e clar pentru oricine a văzut meciul. A înclinat terenul dinspre ei către noi. A judecat după două regulamente diferite: la acelaşi infracţiuni, doar pe noi ne-a taxat. A pândit momentul când să dea penalty împotriva noastră. Ei, hai c-am ajuns unde trebuie. În Turcia, nu glumesc, arbitrul chiar ne-a furat. A dat de-a droanga penalty pentru ăia. N-a fost ghinion. A fost noroc chior pentru Răzvan, un fel de Lucescu. Că dacă nu ne executa ăsta în minutul 82, poate că ar fi trebuit să explice ce mă-sa caută Nicoliţă la Naţională, ce treabă are Cociş cu mingea, ce căuta „Pisică” între beţe după doi ani de stat în tribună (că golul doi nu l-a băgat tot arbitrul, nu?) şi altele. Aşa însă, norocosul Răzvan a dat-o pe arbitru. Abia aştept să fim furaţi în meciul cu Belarus.