Gabriel MANȚĂ

Acest cântec de lebădă, domnule! Pentru a mă încadra în trend, dar şi pentru că mă rup greu de ce a fost, îmi aduc şi eu modesta contribuţie la categoria “cu ce rămânem după Cupa Mondială”. De vuvuzele nu mă leg, ba chiar mă tem că vom ajunge să le regretăm. Taman în timpul turneului final, nişte onor conducători de cluburi autohtone se măscăreau în aşa hal încât orice vuvuzela devenea un rău necesar, măcar de i-ar fi putut acoperi.

Mingea Jabulani, rebotezată în finală Jo’bulani, a făcut destule victime printre portari. Au existat două tendinţe a celor de pe lângă fenomen, una de negare (“se exagerează, şi-au găsit şi portarii pe ce să arunce vina pentru a-şi acoperi greşelile”), alta uşor înciudată (“şi ce dacă, la câţi bani câştigă, n-au dreptul să se plângă”). Ceva-ceva trebuie că a fost în neregulă cu mingea asta, prea au protestat toţi la unison, şi numai portari unul şi unul. O mulţime de goluri au fost de fapt mingi respinse în poartă, de aceea sper ca această Jabulani să-şi fi trăit traiul. E o prostie să se sporească eficacitatea mărind şansele de apariţie ale erorilor.

Din punct de vedere strict fotbalistic, peste ani vor reveni unele imagini. Golul lui Maicon va fi mereu sub semnul lui “a fost sau n-a fost” intenţie. Totuşi, pentru mine, cel mai frumos gol a fost primul al lui Villa în meciul cu Honduras, savurat îndelung la vremea lui. Apoi, caruselul lui Melo la meciul cu Olanda… Mai întâi sus, la gol, când, parafrazând o obsedantă reclamă, ne-a servit o pasă filtrantă, doar o picătură, însă cea mai frumoasă din tot turneul. Pe urmă, jos de tot în repriză, cu autogolul şi eliminarea, când Brazilia a fost nevoită să se retragă prea repede la munca de jos, aia pentru organizarea viitorului Mundial. Haios şi oarecum irepetabil a fost golul lui Ronaldo, după ce i-a căzut mingea în cap, de două ori! Emblematică va rămâne faza cu henţul lui Suarez din minutul 120, urmată de ratarea penalty-ului de către ghanezi. A fost ca şi cum, iertaţi-mi comparaţia derizorie, i-ar fi trebuit la table un 6-6, dar urmat neapărat de un 2-1 al adversarului! Aş încheia cu expresia de suferinţă neescamotată, asemenea unui copil, a lui Maradona la dezastrul cu Germania.

Şi ar mai fi ceva, dar deocamdată nu merită s-o luăm pe urmele lui Maradona.