Gabriel MANȚĂ

Parcă mai ingrată ca niciodată sarcina asta de a scrie cu câteva ore înainte de o partidă... nu găsesc suficient nici un epitet de calibru mare. Chiar de se va fi terminat 0-0 sau 1-0, asta nu schimbă nimic lucrurile. Energia înglobată, trecutul fotbalistic, momentul irepetabil de maximum al carierei, psihoza de masă care însoţeşte un titlu mondial – până acum un soi de Fata Morgana pentru ambele naţiuni, toate acestea transced spectacolul sportiv perceput în sens dogmatic. Aşa cum a fost, bunăoară, finala mică. Acest 3-2 dintre Germania şi Uruguay este şi singura muniţie a acestor rânduri.

Deşi învins cu echipa, Diego Forlan este, poate, cel mai îndreptăţit la titlul de jucător al turneului. Cu golul împotriva nemţilor a ajuns la egalitate cu Villa şi Sneijder, iar dacă nici unul dintre aceştia nu va fi dat golul decisiv al finalei, atunci Forlan trebuie să fie alesul. Nu numai că şi-a asumat rolul de lider, dar l-a interpretat ca nimeni altul. Goluri în momente de cumpănă, goluri cu stângul, goluri cu dreptul, goluri din lovitură liberă, goluri din penalty... Iar golul acesta de sâmbătă a fost frumos prin însăşi imperfecţiunea sa. Forlan a lovit din vole, din poziţie incomodă, cu tibia. Dar mingea s-a dus cuminte unde trebuie, în plasă. Tot aşa cum se duce peste plasă când o agaţă Nadal, tot în criză de timp, tot cu rama, dar tot suficient pentru un lung de linie câştigător.

Cât despre Sneijder şi Villa, singurii care mai puteau să-i ia faţa lui Forlan, să spunem că doar ultimul se poate compara cu uruguayanul la ponderea pe care a avut-o în realizările echipei. Golurile lui Villa nu prea au avut de-a face cu norocul, nici nu sunt viciate de vreo suspiciune, poate cu excepţia golului împotriva Portugaliei, unde era nevoie de şubler pentru detectarea ofsaidului. Dacă nu era un pic superficial, Villa ar fi marcat şi din penalty împotriva Hondurasului, ceea ce, mergând mai departe pe firul evenimentelor, nu ar fi schimbat executantul la următoarea ocazie, când a ratat Xabi Alonso. Practic, cu ceva mai multă şansă, Villa ar fi tranşat deja disputa pentru titlul de golgeter încă înainte de finală. În schimb, Sneijder, altfel admirabil pentru jocul său, a beneficiat din plin de factorul baftă, centrarea sa deviată în propria poartă de Melo fiindu-i transformată în gol de FIFA, iar golul împotriva Uruguayului a beneficiat de două devieri succesive ale fundaşilor adverşi, fără a mai pomeni de încercarea de a interveni a lui Van Persie, aflat în afara jocului. Ceea ce vreau să spun este că Sneijder poate deveni deja Balon de Aur incontestabil doar dacă va fi fost decisiv aseară şi a fost ales şi cel mai bun jucător al turneului african.