Gabriel MANȚĂ

Nu meciul legendelor cu suporterii s-a jucat în deschiderea finalei Cupei României, ci finala s-a jucat în închiderea meciului respectiv. Nu că ar fi fost din cale-afar’ de slab jocul din cupă, doar previzibil rezultatul. Şi ca finalitate, şi ca scor. Asta din păcate pentru vasluieni, al căror suporter am fost. Ştiţi cum se vorbeşte în cercuri elevate, au fost proactivi. Ar fi meritat, dar... Tot dezamăgit am fost şi de suporterii selecţionaţi de subtilul Riciu, cel care „identificase” soluţii cu care Barcelona ar fi putut elimina pe Inter. Bineînţeles, le identificase după meci. Ei bine, respectivii suporteri au fost neaşteptat de împiedicaţi, deşi unii dintre ei, nu tocmai cuşer faptul, chiar cu fotbalul se îndeletniceau. Păi aşa şi Mutu a fost suporterul naţionalei, mai ales în ultimul timp! Sau nu?! Oricum ar fi fost, echipa păstorită de Riciu a reuşit să piardă în faţa legendelor, deşi unele dintre acestea părea venite direct de la muzeu. Nu sunt răutăcios, este doar o constatare. În mod normal, mult mai tinerii lor adversari ar fi trebuit să zburde. Dacă îmi spune cineva că a fost blat, atunci înseamnă că s-a organizat o şuşă, iar organizatorii ar face bine să treacă de la „fotbaladevărat” la wrestling.

Revenind la cupă, dacă a început cu imnul, n-avea cum să se termine altfel decât cu cântec. E în legea firii noastre. Nu este vorba aici de aceea fază suspectă de penalty din careul clujenilor. Şi în finala Ligii Campionilor am văzut un henţ al lui Maicon în careu şi nu s-a dat nimic. În asemenea cazuri, arbitrii nu fac decât să respecte normele UEFA, ce nu e clar, nu se fluieră. Acum, mai există şi latura cealaltă, mai obscură, poate fi clar pentru toată lumea, mai puţin pentru arbitru. Însă, la faza respectivă, n-a fost ceva atât de evident încât să justifice o lovitură de la 11 metri. Decizia care a inflamat finalul de meci este alegerea porţii pentru transformarea loviturilor de departajare. Se poate spune că, fiind o decizie a arbitrului, a fost un arbitrară? Cineva a sugerat că, de fapt,  decizia respectivă ar fi fost luată de televiziunea care a transmis partida. Dar, informaţia venind pe filiera unui trust concurent, trebuie tratată cu circumspecţie. Cert este că Deaconu şi-a aprins paie în cap (cu bricheta, desigur!) când a indicat poarta dinspre peluza cu suporterii clujeni. De ce a procedat aşa? Pentru că regulamentul nu pomeneşte nimic de tragere la sorţi, lăsând alegerea pe seama arbitrului. Deci, deşi scriptic nu i se poate imputa nimic, nu putem să nu observăm că a optat pentru varianta care 100% încingea spiritele. Dacă ar fi procedat invers, nu cred că şi-l imagina cineva pe Mandorlini făcându-i presing pe tot terenul. Şi atunci, de ce a ales totuşi varianta hard? Pentru că adoră să fie bruscat şi înjurat. Că doar n-o să-l bănuim de alte alea!