Doru POPOVICI

Multe mi-a fost dat să văd şi să aud în ultimii vreo 20 şi ceva de ani, de când avem şi noi acces la informaţie, astfel încât cu greu mai pot fi surprins de vreo ştire. Cu toate astea, nu doar m-a surprins, ci m-a uluit de-a dreptul cea din care am aflat (culmea!, chiar în ziua în care începea finala Campionatului Mondial) că până şi în snooker există corupţie, meciuri trucate, pariuri frauduloase şi bani negri. Principalul vinovat, care s-a mai şi lăsat înregistrat de ziariştii experţi în scandaluri de la „News of the World”, este  nimeni altul decât cel care până aseară, când s-a terminat actuala ediţie, în care a fost eliminat în „optimi”, a deţinut titlul mondial: John Higgins, nume de legendă, unul din cei mai buni 10 jucători din întreaga istorie a snokker-ului. Nu mai ştiu exact câţi bani a adunat în întreaga sa carieră (ceva între 8 şi 10 milioane de dolari), însă imaginea sa şi, inevitabil, şi a sportului în care a fost campion mondial în mai multe rânduri, au suferit lovituri mortale. Cu atât mai grave sunt faptele cu cât snooker-ul este un sport cumva nobil şi elitist, presupune nişte calităţi care nu-s tocmai la îndemâna oricui: maniere de gentleman (născut, nu făcut!, că nu se poate), gândire tactică de matematician, răbdare şi viziune de şahist, şi câte şi mai câte. Culmea e că Higgins părea să le aibă pe astea toate, ba încă şi multe altele pe care nu le-am enunţat. Ei bine, de la acest nivel şi de la nivelul veniturilor sale, pare de-a dreptul absurd să te mânjeşti pentru numai 300.000 de euro. Foarte interesantă e conjunctura în care s-a petrecut, anul trecut, porcăria: John Higgins a organizat o serie de turnee, prin care declara că urmăreşte popularizarea snooker-ului, în ţări unde acesta este cunoscut şi apreciat, dar mai are nevoie de un „zvâc”, cu predilecţie în Estul Europei. Eu însumi am urmărit turneul de la Varşovia şi chiar pe cel incriminat, de la Kiev. Acolo unde John s-a angajat să... câştige patidele jucate, dar nu cu 5-0, ci cu 5-1! Adică să-i lase pe nişte nefericiţi începători (localnici, care jucau împotriva profesioniştilor prezenţi la fiecare turneu) să facă şi ei un „frame”, un punct adică. Nu să piardă, ca să se facă de râs. Ştiţi care-i chestia ciudată? Că snooker-ul a fost sportul ăla nobil şi elegant până să-şi bage coada dracul din Est. Ştiţi ceva, de la muzică până la sport care să nu fi fost spurcat în partea asta blestemată a planetei?