Gabriel MANȚĂ

Mă simt privilegiat să scriu imediat după meciul Barcelona-Inter. Dacă înainte eram în expectativă, ţinând cu fotbalul, imediat acul subiectivităţii a balansat către partea italiană (deşi italienii erau doar rezerve şi nici unul n-a apucat să calce pe teren!). Chivu l-a înlocuit pe Pandev încă din bloc-start şi nu mai puteam rămâne indiferent. Un român lupta pentru a ajunge în finala Ligii Campionilor! Şi de data asta lupta efectiv, nu de pe bancă. A urmat acel cartonaş roşu care l-a forţat pe Mourinho la un abandon total al ofensivei. N-o fi fost chiar de roşu, dar nu te protejezi de adversar punându-i mâna în faţa, fie şi pe „neve”, deci cu un cartonaş galben tot se alegea, iar efectul ar fi fost acelaşi, având în vedere că mai avea unul. Ei bine, în ciuda omului în minus, Interul părea o echipă foarte densă! O acoperire perfectă a lăţimii recunoscute de pe Camp Nou, o autobază  la care Sorinaccio Cârţu poate doar aspira, precum dizeuzele la Scala din Milano. Catalanii au avut o posesie nemaiîntâlnită, în timp ce oaspeţii nu au bifat nici un şut pe poartă!! Aproape că ar fi meritat scos portarul, ca la hochei.

Pe măsură ce trecea timpul, încercam un sentiment ciudat. Ţineam cu Inter, dar îmi doream ca Barcelona să dea gol! Dar ce-mi făcuşi, Josep? Dublă schimbare cu juma’ de oră înainte de finiş, cu Ibrahimovic out şi cu Henry ignorat total?! Şi cine în teren, Krkic şi Jeffren?! Ai greşit calibrul, Josep! Îmi pare rău, dar faţă de Jose ai în plus doar o consoană, în rest portughezul iese în avantaj. Păi Ibra trebuia să prindă şi ultima clipită a meciului! Iar despre Henry se ştie că are mână norocoasă, nu?! Uneori, la antrenamente se practică o hârjoană pentru destindere, se pasează mingea cu mâna şi se marchează numai cu capul. Invers, Barcelona parcă şi-a propus să excludă din start orice tentativă de joc aerian. Noi nu intrăm în panică, părea deviza lor. Păi în clipele acelea de disperare din final, o minge paraşutată în careu poate însemna totul. Ceilalţi finalişti, nemţii de la Bayern, au simţit-o pe pielea lor, acum unşpe ani...

Merită un cuvânt deosebit golul lui Pique, realmente o realizare de mare campion (acelaşi Xavi responsabil cu pasa!). Tot mare campion a fost şi portarul Julio Cesar, când a deviat şutul lui Messi din prima repriză. Astfel de execuţii chiar pot face diferenţa. Care diferenţă a fost foarte-foarte mică. Mai mică şi decât ofsaidul lui Milito, de la golul din meciul tur. Dacă acolo se ridica firesc fanionul, cine ştie cum ar fi sunat aceste rânduri!