Doru POPOVICI

În fotbalul ăsta al nostru, arid mai ceva decât Deşertul Sahara, cele două meciuri de Cupă din această săptămână au părut ca două oaze cu izvoare de munte. Habar n-am avut că printre loazele care bântuie prin campionatul românesc mai există şi fotbaliştii adevăraţi, chiar şi români! Spun asta fiindcă aproape toţi cei remarcaţi în cele două confruntări erau fie africani, fie sudamericani, ceea ce nu înseamnă că, să zicem, Roman de la Braşov ar fi cu ceva mai puţin bun decât ei. Aş zice chiar că ex-suceveanul a înscris cel mai frumos gol... nemarcat! Aţi văzut faza: Roman pătrunde în careu, unde îi vine o pasă perfectă, iar el înfige piciorul în obiectul care pleacă mai dihai decât la Roberto Carlos cu vreo 8 ani în urmă! Culmea culmilor: portarul Vasluiului, ăl’ de-i căutat de West Bromwich Albion pentru a juca în Premier de la toamnă, a respins-o ca pe nimic, deşi, sunt convins de asta, dacă l-ar fi lovit în frunte îl băga direct în comă de gradul 4. Scorurile sunt cele corecte, chiar dacă Borcea, din Thailanda, a văzut altceva. Nu poţi pretinde performanţă unei echipe în care salvatorii virtuali se numesc Claudiu Niculescu ori, ptiu!, Babicu’. Ăsta de la urmă, celebru nu doar de trei zile încoace, ci de când l-a făcut mă-sa pentru gafele sale fără termen de comparaţie, nici nu putea să nu rezolve cum ştie el mai bine, soarta meciului ultimei speranţe, pentru echipa de comici vestiţi ai gazonului numită Dinamo. Hazul e încă mai nebun dacă ne amintim că ăl’ de lângă care a băgat călcâiul băiatul ăla înalt şi negru era o altă veşnică salvare a „câinilor”, numitul Moţi, pe care încă-l aşteaptă cu uşile larg deschise o sumedenie de cabinete psihiastrice.

Vasluiul a jucat splendid. Arată a campioană, nu doar a câştigătoare de Cupă, cum se vede de la mine. Iar cu puţin noroc, poate prinde şi vreo „bucureşteană” (mă gândesc doar la Steaua) un ultim loc de Europa League. Dar mai bine nu.