Doru POPOVICI

Din motive strict tehnice, de vineri încoace nu am putut urmări decât canalele care intră în grila obişnuită a UPC, ceea ce înseamnă că n-am văzut deloc fotbal. Mă rog, e un fel de a spune că meciul de campionat televizat vineri pe Antena 1 a fost orice altceva, numai de fotbal nu, iar derby-ul de la bulgari de sâmbătă, cu Andone, Pancu şi Pinguinu cu Crampoane în rolurile principale n-a fost cu nimic mai breaz. Nu mi-a rămas astfel decât să mă reorientez către sporturi nu neapărat mai puţin interesante, cum ar fi handbalul ori Formula 1. Trebuie să vă spun că în ultimii 20 de ani nu am pierdut nici o cursă de F1, dar parcă mai ciudat regulament ca în această ediţie n-am pomenit. Cel mai ciudat este faptul că maşinile pornesc cu „plinul” la rezervor, ca românii care pleacă în străinătate şi-şi fac un „full” la ieşirea din ţară ca să economisească euroi. De aici, un start greoi, cu gâfâieli la motor, că nici lui nu i-o fi tocmai uşor să tragă sutele alea de kile de benzină. Apoi, cu cât cursa înaintează, evident că viteza creşte proporţional cu uşurarea rezervorului, dar în egală măsură sporesc şi riscurile, din moment ce piloţii obosesc şi ei progresiv, o dată cu creşterea vitezei. Se petrec astfel accidente bizare, favorizate şi de obligaţia de a nu schimba pneurile decât de maximum două ori. Iar când ploaia alternează cu vreme însorită, ca alaltăieri, totul devine incontrolabil. A fost o cursă bizară şi interesantă, cu un Vettel ieşit în decor taman când se vedea câştigător, dar şi cu un Hamilton care când să se caţere pe podium s-a trezit coborât de pe 4 pe 6, din motivele expuse mai sus. Dincolo de frumuseţea acestui sport, la sfârşitul oricărei curse rămâi cu un gust amar de pe urma comentariului. Nu ştiu, vorba poporului, ce o fi făcut în scăldătoare numitul Dan Alexandrescu, dar şirul interminabil de tâmpenii debitate în toţi cei 20 de ani despre care vorbesc ar trebui să ia totuşi sfârşit. Tembelul, care continuă să-l pronunţe „Braun” (în loc de „Bron” pe Ross Brawn, iar lui Button să-i zică „Jason” (pronunţat „Geisăn”) în loc de Janson, cum îl cheamă în acte, mă scoate pur şi simplu din minţi. Dacă adăugăm că la fiecare cursă, când ţi-e lumea mai dragă şi cursa mai aprigă, berbecul se apucă să pupe undeva tot neamul lui Sechelariu, înţelegeţi de ce de obicei prefer să văd cursa pe Sat 1, deşi nu înţeleg decât 3 cuvinte din 10. Alaltăieri, din motive tehnice, cum ziceam, a trebuit să-l suport pe insuportabil.